Conservarea ardeilor copți în trei rețete simple care le păstrează dulceața. Bonus: cum prepari ardei copți umpluți cu brânză picantă
A venit toamna și odată cu ea tarabele sunt pline de fructe și legume de sezon. Pentru că tututror ne place ardeiul capia proaspăt în salate, dar în special salata de ardei copt, iată câteva rețete prin care poți conserva ardeiul copt și te poți bucura de aroma lui deosebită chiar și în sezonul rece, fără a apela la varianta cea mai facilă, a borcanului cumpărat din supermarket.
Ardei copt în ulei de măsline
Pentru această rețetă ai nevoie de: ardei capia copți, câteva frunze de dafin, câțiva căței de usturoi curățați, crenguțe de cimbru, sare și ulei măsline extra virgin.
Ardei capia se coc pe foc, până când se înmoaie, se scot de pe foc și se pun într-un castron, unde sunt lăsați, fără a-i acoperi cu apă, până când se răcesc suficient pentru a putea elimina pielița.
După ce s-a răcit complet ardeiul, elimini partea de sus a ardeiului și semințele și îi lași la scurs, de preferat până a doua zi.
După ce s-au scurs ardeii, ei se așează cu vârful în jos în borcane de 400-800 ml, apoi se adaugă treptat usturoi, puțină sare, crenguțele de cimbru și abia la sfârșit, când borcanul este aproape plin, se completează cu ulei de măsline extra virgin.
După ce se elimină aerul din borcan, se închide cu un capac, în așa fel încât borcanul să fie închis ermetic. Lăsă borcanele la temperatura camerei timp de o zi, după care alege locul unde îi vei depozita peste iarnă. Se preferă o debara răcoroasă sau un beci, dar, în criză de spațiu, este bună și partea de jos a frigiderului.
Atenție! Această rețetă de conservare a ardeiului copt nu își va păstra gustul pe perioade mai lungi din cauza uleiului care poate râncezi.
Ardei copți conservați în oțet
Pentru trei borcane de 800 ml ai nevoie de următoarele ingrediente: 3 kg ardei capia, 50 ml oțet din vin alb, 120 ml ulei de măsline extra virgin, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță oregano uscat și 1 ½ linguri sare.
Se coc ardeii în cuptor sau pe plita/grătarul de la aragaz, apoi se curăță de coajă, cotoare și semințele din interior, totul cu grijă, în așa fel încât să nu rupem ardeii. Nu introduc ardeii în apă rece pentru a-i răci mai repede.
După ce au curățat ardeii, ei se lasă la scurs, având grijă să se păstreze sucul lăsat.
Într-un bol adânc pune oțet prin care să fie trecuți ardeii, grijă ca fiecare capia să fie acoperit pe întreaga lui suprafață.
Pune pe fundul fiecărui borcan sterilizat (ținut la cuptor la 200°C cam 20 minute) oțet doar cât să acopere fundul, apoi așează ardeii curățați în borcane, apăsând ușor cu mâna să se așeze mai bine. Vei observa că ardeii aproape se acoperă de propriul suc când îi apeși!
Într-o oală mică pune restul ingredientelor plus sucul lăsat de ardeii copți când s-au scurs, apoi dă oala la foc, amestecând până se topește sarea.
Toarnă amestecul fierbinte peste ardei, până sunt perfect acoperiți, apoi închide borcanele, bătându-le ușor de masă cu fundul să se așeze bine conținutul și să se distribuie ”zeama”. La nevoie, se deschide borcanul și se completează, iar la final se capsează sau se înfiletează bine capacul.
Ultimul pas este acela de fierbere a borcanelor în apă cât să ajungă sub capac, timp de 10 minute din momentul în care începe apa să clocotească. Scoate borcanele din oală și așează-le cu fundul în sus până se răcesc (astfel borcanele se sigilează), după care depozitează-le într-un loc răcoros.
Ardei copți congelați
Pentru această rețetă ai nevoie de ardei capia și câteva pungi în care să-i depozitezi. Coci ardeii pe focul de la aragaz, sau în cuptor, după care îi scoți și îi pui într-o sită la scurs. După ce s-au răcit suficient, îi cureți de coajă apoi îi mai lași până când se elimină tot sucul lăsat. Când sunt răciți cpmplet, se pun în pungi, eliminând excesul de aer, și se depozitează la congelator.
Pentru a face economie de spațiu, poți elimina cotorul și semințele, în așa fel, într-o singură pungă pot intra mai mulți ardei.
Ardei copți umpluți cu brânză de capră
Pentru că ți-am arătat cum poți păstra ardeiul capia copt peste iarnă, iată și o rețetă inedită care te va ajuta să te bucuri de dulceața lui în combinație cu o brânză picantă și deosebit de gustoasă. Pentru această rețetă ai nevoie de: 450 grame de brânză de capră, la temperatura camerei, 4 fire de ceapă verde tăiată mărunt, 2 linguri mentă uscată, 1 vârf de linguriță fulgi de ardei iute, 200 grame de ardei copți de la borcan (scurși, dar de la care se păstrează sucul), zeama a două lămâi.
Pune brânza de capră, ceapa, menta, fulgii de ardei iute și zeama de la ardei într-un castron peste care se rade coaja lămâilor și se stoarce sucul acru, având grijă să eliminăm sâmburii. Amestecul se omogenizează și cu o linguriță se umple fiecare ardei cu această compoziție delicioasă.
Se servește pe un platou, iar deasupra se presară fulgii de ardei iute după gust. Se poate mânca atunci pe loc, cât încă se mai simte fierbințeala ardeiului, sau se poate ține la frigider, dar nu mai mult de oră, după care se aduce la masă.