Special

Carrefour a donat 20.000 măști de protecție pentru a-i ajuta pe medicii români!

În această perioadă, întreaga societate împărtășește un scop comun: acela de a se solidariza cu eforturile de prevenire și de combatere a virusului Covid-19.

Demersurile făcute pe mai multe planuri vizează întărirea comunicării între autorități, companii, organizații non-guvernamentale și societatea civilă. Carrefour România rămâne alături de personalul medical și de specialitate implicat în lupta împotriva pandemiei și a achiziționat 20.000 de măști de protecție pentru personalul medical din linia întâi, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

Donațiile de până acum pentru spitalele ce tratează pacienții infectați cu coronavirus sunt completate de o nouă donație din partea retailerului, de 20.000 de măști de protecție. Echipamentul de strictă necesitate a fost predat, în această dimineață, luni – 13 aprilie, echipelor de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta și celor de la Direcția de Sănătate Publică București.

”În munca lor zilnică de îngrijire a pacienților cu Covid-19, cadrele medicale trebuie în primul rând să fie protejate, să fie dotate cu echipamente medicale corespunzătoare, pentru că sănătatea lor reprezintă și o garanție de luptă eficientă cu această pandemie. Zilnic, în spitale se consumă cantități importante de materiale de protecție, iar stocurile trebuie continuu refăcute. Salutăm inițiativa Carrefour pe care o consider un gest de responsabilitate și de înțelegere a situației, pentru că am văzut cu toții, inclusiv la nivel internațional, problematica deficitului de materiale de protecție. Sloganul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta este <<Respirăm împreună!>>, slogan ce cred că se potrivește inclusiv cu această inițiativă”, a declarat asistent univeristar dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.

„Suntem expuși zilnic contactului direct cu persoane infectate și ne ajută enorm să știm că ne putem baza pe suport în oferirea de echipamente de protecție. Suntem recunoscători pentru toate eforturile din partea companiilor care și-au arătat deschiderea și sprijinul în aceste vremuri”, a declarat Angelica Chirică, reprezentant Direcția de Sănătate Publică București.

”Sistemul public de sănătate, în toate punctele lui cheie, are nevoie de suport ca să traverseze această perioadă grea. Carrefour România continuă să ofere sprijin, de această dată direcționând 20.000 de măști către echipele din instituțiile publice care luptă neîncetat împotriva COVID-19. Cu toții le datorăm sprijin și mulțumiri pentru tot ceea ce fac pentru populație. Nevoile lor sunt departe de a fi rezolvate, de aceea, fiecare gest face diferența și acțiunile trebuie să continue ca să ieșim cu bine din această criză”, a declarat Anca Damour, Executive Board Member, Carrefour România.

Măștile vor fi distribuite echipelor care sunt cele mai expuse contaminării cu Covid-19, astfel că la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” vor ajunge 10.000 de măști, restul de 10.000 fiind destinate Direcției de Sănătate Publică București.