În bucătărie

Cea mai bună înghețată de trandafiri!

Dacă vă plac trandafirii și duceața de trandafiri, această înghețată dă dependență! Este perfectă, răcoritoare și aromată pentru o zi de vară. Ideea înghețatei de trandafiri mi-a venit după ce am primit de la o doamnă minunată un borcan mare cu dulceață de trandfiri!

Cu ceva timp înainte, căutasem peste tot petale de trandafiri din care să îmi fac dulceață. Doamna are în curte 14 trandafiri și a făcut o superbă dulceață din ei! Știind că îmi doresc mult petale de trandafiri, mi-a trimis acest borcan cu dulceață.

Ingrediente

100 g dulceață de trandafiri
200 ml lapte
300 ml frișcă lichidă
100 g iaurt gras 10%
30 ml apă de trandafiri

Mod de preparare

Pentru a pregăti compoziția, nu este nevoie să faceți mare lucru. Doar amestecați toate ingredientele într-un vas încăpător. Luați în considerare că dulceața de trandafiri are în compoziție și petale de trandafiri care vor ajunge în înghețată. Eu mi-am dorit să las și petalele de trandafiri pentru mai multă textură. Dacă vă deranjează, le puteți înlătura sau puteți folosi sirop de trandafiri.

Deci: într-un vas încăpător, amestecați foarte bine toate ingredientele. Dați compoziția la frigider timp de 4 ore. Eu obișnuiesc să fac și compoziția înghețatei de seara, atunci când pun și cuva mașinii de înghețată la congelator.

A doua zi scot cuva de la congelator și compoziția de îngețată de la frigider. Instrucțiunile mașinii mele de înghețată spun să pornesc mai aparatul de înghețată, după care să torn compozitia în cuva congelată, în timp ce paletele aparatului se rotesc încontinuu. Altfel, amestecul de înghețată va îngheța imediat pe marginile cuvei, iar paletele se blochează. (De aceea, vă sfătuiesc să citiți cu atenție instrucțiunile mașinii voastre de înghețată.)

Înghețata este gata cam în 25-30 de minute. Când sunteți mulțumiți de consistenta ei, scoateți-o într-o caserolă cu capac, nivelați bine și dați-o la congelator o oră sau până în momentul servirii. Dacă doriți o înghețată mai moale, o puteți consuma imediat.

Daca vă hotărâți să consumați înghețată peste câteva zile, scoateți caserola de înghețată de la frigider și lăsați-o la temperatura camerei aproximativ 15 minute pentru a deveni mai moale și a putea scoate globuri de înghetată perfecte.

Puneți în pahare sau cupe câte 3 globuri de înghețată, iar pe deasupra lor, mai adăugați puțină dulceață de trandafiri pentru o culoare superbă și o aromă și mai intensă.