Cum arată un meniu de post realizat de Chef Maria Burlacu: bruschete, supe și sushi vegetarian
Din cauza restricţiilor pentru anumite alimente în perioada postului, există riscul să repetaţi ingredientele, dar şi preparatele, însă Chef Maria Burlacu de la restaurant Chefs Experience vă învaţă cum să vă bucuraţi în ficeare zi de gustul unor preparate noi.
“M-am gândit să modific puţin acel meniu clasic de post pe care îl ţine toată lumea, meniu ce conţine zacuscă, vinete sau fasole bătută, şi să diversific puţin. Sunt câteva preparate pe care le puteţi găti cu uşurinţă acasă, dar pe care le puteţi consuma şi în fiecare zi la resturantul Chefs Experience”, a mărturisit pentru SUPER.HRANA.RO Chef Maria Burlacu de la Chefs Experience.
“Pentru micul dejun ar fi potrivite câteva bruschete, acest preparat presupune câteva felii de pâine, crutoane puţin prăjite şi stropite cu ulei de măsline şi cu diverse compoziţii, respectiv salsa de roşii, este un amestec din cubuleţe de rosii, ulei de măsline, busuioc, oregano sau orice alt condiment pe care îl preferaţi.
Puteţi încerca de asemenea şi pastă de avocado care este foarte sănătoasă şi se face foarte uşor cu ajutorul unui blender, zeamă de lămâie, foarte puţin ulei, o puteţi consuma alături de diverse mixuri din legume.
Indiferent ce mâncaţi, este foarte important să le asociaţi corect, în alimentaţie totul ţine de asociere
Pentru prânz puteţi încerca supe şi ciorbe, toată lumea trebuie să mănânce o supă sau o ciorbă pe zi. Încercaţi supe-creme făcute din orice legume, de ţelină cu rădăcinoase, roşii cu orez, năut, linte, diverse creme care sunt săţioase şi le putem asocia cu crutoane sau cu orez fiert, la fel şi în cazul ciorbelor, consumaţi ciorbă de legume, de fasole, de lobodă.
Tot pentru prânz există şi o gamă variată de salate. Puteţi înlocui clasica fasole bătută cu un humus făcut din soia cu măsline, sau cu un mix de ruccola. Puteţi încerca şi alte salate în combinaţie cu năut, roşii cherry, linte, un amestec de crudităţi, porumb, fasole roşie.
Mâncărurile gătite sunt şi ele o alegere potrivită pentru prânz, puteţi consuma un mix de fasole verde şi fasole galbenă, mâncare de năut cu roşii, vinete cu măsline, ardei umplut cu legume şi orez, dovlecei cu cuşcuş, , orice fel de paste pe care îl preferaţi, cu sosuri în special roşii pentru că celelalte albe sunt pe bază de smântână, ceea ce înseamnă că nu sunt de post.
Pentru cină, fiind spre sfârşitul zilei, ar trebui să mâncăm mai puţin. Salatele sunt bine venite şi acum, din orice legume care vă sunt pe plac, dar puteţi încerca şi legume sote, sau gril, orez cu legume ori dovleac copt.
Pentru persoanele care iau cina în oraş, la Chefs Experience puteţi încerca un sushi vegetarian, în fiecare marţi. Acesta conţine alge marine, paste cu avocado, orez, dar şi combinaţii de legume în interior. Are puţine calorii şi antioxidanţi şi nu pune în pericol silueta”, a încheiat declaraţia pentru SUPER-HRANA.RO Chef Maria de la restaurantul Chefs Experience.
Citește și Prăjituri de post de la Adore Cakes
Text: Camelia Diaconu