Exclusiv| O nouă tendință în patiserie. A început metamorfoza! Gogoșile viitorului vor avea aspect artistic și vor fi personalizate
Gogoșile reprezintă un segment important din domeniul patiseriei. Miliardele de gogoși vândute anual în lume pun în mișcare un angrenaj imens al pieței ingredientelor. Tocmai această piață este atent analizată pentru a identifica din timp tendințele. Momentan suntem într-o perioadă de tranziție, primele forme ale „gogoșilor viitorului” fiind deja aici.
Prezent la reuniunea Asociației Producătorilor și Furnizorilor de Ingrediente din Industria Panificației, Patiseriei și Cofetăriei, Lamine Lahouasnia, Șeful departamentului de analiză a alimentelor ambalate din cadrul companiei globale de analiză și consultanță Euromonitor International, a explicat pentru Super-Hrana.ro o parte dintre tendințele din acest segment.
„În trecut, gogoșile vândute în toată lumea aveau un aspect simplu, un inel și foarte puțină glazură. Ulterior s-a ajuns la glazura colorată, aceasta fiind și cea mai întâlnită formă de prezentare a gogoșilor în prezent. Unul dintre lucrurile care îi neliniștește pe jucătorii din domeniu este să nu se exagereze cu anumite nuanțe, întrucât există culori care pot da impresia că se vând gogoși radioactive. În special cele cu glazură verde. Ei bine, tot în acest moment a început și tranziția spre gogoșile viitorului”, a explicat pentru Super-Hrana.ro Lamine Lahouasnia.
Așa arată marea majoritate a gogoșilor vândute în prezent. Producătorilor
le este teamă că anumite culori pot arăta ca niște nuanțe radioactive
Aspect diferit, inovator
Gogoșile viitorului, în percepția sa marchează o revoluție, o schimbare totală a percepției vizuale asupra gogoșilor. „Acum intervine deșertificarea sortimentelor. E un termen propriu prin care definesc o detașare totală față de tot ce s-a făcut până în prezent. E vorba de o combinație inovativă a ingredientelor și mai ales a aspectului produsului final, care trebuie să fie un concept nou”, a mai adăugat Lamine.
Gogoșile viitorului au început deja să acapareze piața. Acestea au un aspect
total diferit și ar trebui să marcheze o „revoluție”
Din punctul său de vedere, aspectul este cel mai important în momentul de față. Producătorii de gogoși trebuie să renunțe la aspectul banal al produselor lor, o formă artizanală fiind mult mai atrăgătoare pentru consumatori. Una dintre opțiuni ar fi gogoșile personalizate, cele branduite sau „operele de artă”.
Aroma preferată în prezent și în viitor…
„Din punctul de vedere al ingredientelor, lucrurile stau destul de simplu. Aroma preferată în patiserie și cofetărie în acest moment este … ciocolata! Conform studiilor, aroma preferată în viitor este… ciocolata! Deci lucrurile sunt destul de stabile din această perspectivă”, a mai explicat Lamine Lahouasnia.
Unul dintre aspectele urmărite de Euromonitor ține de corectitudinea producătorilor când vine vorba de ingredientele folosite. Un puct sensibil vizează modul în care sunt imprimate ingredientele pe etichetă, dacă textul are o dimensiune ușor de citit și dacă ingredientele sunt menționate sub o denumire ce poate fi înțeleasă mai ușor de către consumator.
Etichetarea corectă a produselor
De asemenea, o provocare este reprezentată de înlocuirea grăsimilor vegetale și a zahărului cu alternative naturale, mai puțin nocive. Intoleranța la gluten este un alt punct important vizat de către Euromonitor International.
„Suntem foarte atenți la produsele cu gluten. De fapt, urmărim îndeaproape și testăm în special produsele pe etichetele cărora scrie că nu conțin gluten. Vă pot spune că în acest moment pe toată piața există produse care nu au nici o legătură cu această mișcare”, a mai spus Lamine Lahouasnia.