Fermierii îndemnă oamenii să facă grătare acasă
Faceți cât mai multe grătare acasă! Este îndemnul fermierilor pentru toți cei care până nu demult erau clienți fideli ai restaurantelor. Cum acestea afaceri sunt încă în mare parte închise din cauza pandemiei, stocurile de carne au devenit foarte mari, astfel că se încearcă o stimulare a consumului.
Organizaţiile de fermieri au început să îi încurajeze pe consumatorii să facă grătare acasă în ideea că astfel vor cumpăra mai multă carne.
”Nu putem să punem la punct rapid noi spaţii frigorifice, pur şi simplu nu este fezabil. Din punctul nostru de vedere cel mai bun lucru este să încercăm să îi încurajăm pe oameni să mănânce carnea în loc să o congeleze”, spune Ellie Phipps, responsabil la Asociaţia crescătorilor de ovine din Marea Britanie.
O mare problemă la nivel mondial au devenit spațiile de depozitare, mai exact camerele frigorifice și lăzile frigorifice de capacitate mare. Fabricile spun că nu mai fac față cererii, iar pe de altă parte, producătorii de carne și de legume se plâng că sunt obligați să facă investiții uriașe în depozitare. Din această cauză a apărut și o mare presiune pe preț – atât la carne, cât și la legumele congelate unde oferta este mult peste cerere.