-Ambalaje

Preşedintele ROMPAN: ”Pâinea nu este un vector de transmitere a COVID-19, avem suspiciunea că sunt alte interese!”

Reacții tranșante ale autorităților din alimentație la vestea că există cercetări care arată că virusul  SARS-CoV-2 ar rezista mult timp pe produsele de panificație neambalate!

Pâinea şi produsele de panificaţie fabricate şi comercializate de către agenţii economici din România nu reprezintă un vector de transmitere a coronavirsului, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

“Nu trebuie să alarmăm populaţia şi să transmitem informaţii false în ceea ce priveşte transmiterea virusului prin intermediul alimentelor, cu atât mai mult prin intermediul pâinii, un produs prezent pe masa oricărui român. Toate produsele de panificaţie se fabrică cu respectarea tuturor regulilor de siguranţă alimentară, iar la comercializarea produselor de panificaţie ambalate sau neambalate se aplică măsuri suplimentare la locurile de vânzare, în sensul că vânzarea se realizează cu respectarea regulilor de igienă impuse”, a precizat Popescu pentru agerpres.ro.

Mesajul preşedintelui ROMPAN vine ca reacție la apariția în spaţiul public a unui studiu potrivit căruia virusul Sars-Cov-2 s-ar putea transmite prin consumul de pâine neambalată.

În fapt, este vorba despre un studiu al Universității de București în care cercetătorii au anunțat că, în urma analizelor făcute, s-a dovedit că virusul SARS-CoV-2 rămâne ore bune detectabil pe pâine, concluzii prezentate și de food-retail.agrointel.ro.

CITIȚI ȘI: Pâinea neambalată transmite SARS-CoV-2? Studiul Universității București vs. ANSVSA!

Până acum, potrivit informațiilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov 2 s-ar transmite prin consumul de alimente, respectiv prin pâine.

Astfel, ROMPAN solicită celor de la Universitatea din Bucureşti care au prezentat astfel de informaţii să retragă ceea ce au comunicat în prezent şi să precizeze că sunt nişte rezultate parţiale, care nu sunt validate de către OMS sau de către EFSA.

“Deşi rezultatele studiului au fost parţiale şi nevalidate, acestea au fost făcute publice fără nici un fel de responsabilitate faţă de populaţie şi faţă de întreaga industrie de panificaţie. Studii de acest gen trebuie să fie realizate de către specialiştii în domeniu, rezultatele să fie asumate, avizate şi validate de către autorităţile competente. Simplul fapt că pe o suprafaţă de plastic poate să ajungă pe cale virală virusul Sars-Cov-2 nu este suficient ca acesta să se transmită, el trebuie să fie viabil şi să aibă un anumit suport de multiplicare. Coronavirusurile nu se multiplică în alimente, ele au nevoie de o gazdă-animal sau de una umană pentru a se multiplica”, a punctat Aurel Popescu.

Preşedintele ROMPAN consideră că apariţia unor astfel de informaţii “total neadevărate” ridică suspiciuni că ar exista şi alte interese legate de creşterea vânzărilor de pâine ambalată şi în special a produselor de panificaţie din import.

“Pâinea este un aliment de bază şi este de neacceptat să fie pusă în contexte negative care produc neîncredere şi panică în rândul populaţiei. Eforturile care s-au făcut în domeniul alimentar, inclusiv în panificaţie, pentru garantarea siguranţei, au fost uriaşe şi vor rămâne în continuare la acelaşi nivel – de la producători, până la comercianţi. Respectarea măsurilor de igienă şi siguranţă alimentară atât în rândul producătorilor, al distribuitorilor, al vânzătorilor şi al consumatorilor este principala cale de a reduce riscul de contaminare. Este de datoria noastră ca reprezentanţi ai industriei de panificaţie din România să asiguram populaţia că astfel de zvonuri nu sunt adevărate. Mai mult de atât avem suspiciunea că sunt alte interese prin comunicarea acestor ştiri total neadevărate, pentru a beneficia astfel de creşterea vânzărilor de pâine ambalată şi în special a produselor de panificaţie din import”, a subliniat preşedintele ROMPAN.

Și directorul general al Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, care a reacționat spunând, la rândul său, că nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente.
Totodată acesta a declarat că rezultatele preliminare ale studiului prezentat de Universitatea din Bucureşti contrazic declaraţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

Amintim că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis, sâmbătă – 26 septembrie, într-un comunicat că nu există informaţii disponibile privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a virusului Sars-Cov 2, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor, COVID-19 fiind o boală respiratorie.