Horeca

Restaurantele La Cocoșatu și La Gil, închise de ANPC

Restaurantele La Cocoşatu şi La Gil din Bucureşti au fost închise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la remedierea deficienţelor, notează ziare.com. Totodată, cele două localuri au fost amendate, în total, cu 75.000 de lei.

În urma unui control ANPC la restauratul La Gil din Bucureşti au fost descoperite „condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, produse expirate, neconforme şi nesigure”, scrie ziare.com. Totodată, potrivit ANPC, nu erau respectate condiţiile de temperatură şi era utilizată practica comercială înşelătoare. Unitatea a fost închisă temporar până la remedierea deficienţelor şi amendată cu 55.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase de la comercializare aproape 200 de kilograme de alimente, potrivit președintelui ANPC, Horia Constantinescu.

Inspectorii ANPC au închis și La Cocoșatu

Șeful ANPC Horia Constantinescu a mai anunţat că măsura închiderii temporare până la remedierea deficienţelor a fost luată şi la restaurantul La Cocoşatu din Bucureşti. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au decis oprirea definitivă de la preparare şi consumul uman a 52 de kilograme de produse diverse.

În acest caz a fost propusă închiderea restaurantului pe o perioadă de cel mult şase luni.