În bucătărie

Rețetă de aperitiv cu vinete, ardei și puțin usturoi

Rețetă de aperitiv cu vinete, ardei și usturoi. Un preparat delicios și rapid care poate fi gătit ușor cu ingredientele din grădina de legume. După preferințe, rețeta de aperitiv cu vinete poate fi ușor picantă dacă adăugați și puțin ardei iute.

Ingrediente aperitiv cu vinete și ardei:

  • 800 gr de vinete;
  • 2 ardei grași;
  • 5-6 căței de usturoi;
  • ardei iute – după gust;
  • 20 ml de apă;
  • 50 ml de ulei;
  • 30 ml de oțet de mere sau balsamic;
  • puțin de zahăr;
  • puțină sare, după gust.

Rețetă de aperitiv cu vinete, ardei și usturoi

Zahărul, sarea, apa, uleiul și oțetul se pun într-o cratiță și se amestecă până se topește complet zahărul și sarea. Vasul se dă la foc și se lasă până la fierbere.

Usturoiul se presează sau se toacă mărunt, în timp ce vinetele se taie cuburi medii.

Vinete tăiate în cuburi medii

Marinada se ia de pe foc și se adaugă usturoiul și vinetele, amestecând cu mișcări de jos în sus. Se lasă vinetele pentru 20-25 de minute, amestecând periodic.

Se taie ardeiul gras bucăți mari și ardeiul iute rondele.

În vasul blenderului, se adaugă ardeiul gras, ardeiul iute și un cățel de usturoi. Opțional se poate adăuga și verdeață – pătrunjel și coriandru. Totul se blenduiește bine.

Ardei gras, usturoi, ardei iute și verdețuri – la blender

O tavă de metal se tapetează cu hârtie de copt și se pun vinetele care se coc la cuptorul preîncălzit până la 185°С timp de 30 de minute. Se lasă apoi până se răcește conținutul din tavă.

Vinetele calde se transferă într-un vas la care se adaugă compoziția de legume mărunțite. Se amestecă cu mișcări de jos în sus, se adaugă sare și ulei, după gust, apoi se lasă vinetele să se răcească. Se păstrează la frigider 2-3 ore apoi se scot și se pot savura.