Afaceri mari și miciCe și cum cumpărămSpecial

Roșii cu inimă la taraba tinerei Luminița Alexandru, una dintre păstrătoarele gustului adevărat al legumelor crescute la țară

Cu ultimele sale forțe, soarele de toamnă pârguiește roșiile ce-și așteaptă, cuminți, rândul în grădina Luminiței Alexandru din comuna Plătărești, județul Călărași. Tomatele știu că vor fi frumos așezate în lădițe, apoi vor lua drumul spre București, unde tânăra legumicultoare le va ajuta să-și găsească rostul în sosuri, tocănițe, salate cu brânză sau alte rețete delicioase.

Luminița Alexandru se află ”în spatele gustului de toamnă” și este exact genul de producător român de la care ți-e mai mare dragul să cumperi din piața Obor din București. Vinde atât roșii de țară, cât și castraveți, ardei capia, gogoșari și verdețuri, toate din grădina și solariile cu care familia sa își asigură un trai decent.

”Avem o suprafață de 4 hectare moștenită de la părinții noștri și cultivăm foarte multe legume în funcție de sezon. Toată suprafața este împărțită în culturi specifice fiecărui anotimp tocmai pentru a putea veni la piață tot timpul anului”, a declarat pentru Super-Hrana.ro Luminița Alexandru, cea care cultivă legume de când se știe.

SAM_3968

Roșii cu gust dulceag

Sămânța pe care o folosește pentru a obține răsadurile de roșii este procurată de la magazinele de specialitate din București. ”Cultivăm de mai bine de 5 ani doar roșii din soiul Prekos, un hibrid extra timpuriu de tomate, care este foarte apreciat de clienții noștri datorită gustului dulceag. Roșiile Prekos sunt foarte cărnoase, ferme și mari, cu greutatea de 160-200 grame la recoltare, iar culoarea este de un roșu intens. Am mers cu acest hibrid de roșii tocmai pentru că sunt foarte ferme și au rezistență mai mare la transport”, și-a motivat precupeața alegerea soiului.

Folosirea chibzuită a substanțelor chimice

Schimbările climatice, dar și monocultura sunt doi factori extrem de importanți care determină modificări definitive ale proprietăților solului. Tocmai de aceea, familia Alexandru încearcă să limiteze influența acestor factori asupra dezvoltării ulterioare a legumelor, prin aplicarea diverselor soluții care îi ajută să obțină producții bune.

”Folosim diverse soluții mai ales pentru cultura de roșii, pentru că dacă nu le îngrijești și nu le stropești cu ce trebuie roșiile, nu se fac. Dacă administrezi foarte mult azot, roșiile se înmoaie foarte repede și se strică. Prin îngrășămintele pe care le dăm, ne dorim să obținem legume cât mai ferme și care să reziste cât mai mult pe tarabă”, ne-a spus producătoarea de legume din județul Călărași.

Roșiile de pe tarabă sunt culese dimineața

Având în vedere faptul că pretențiile din piețele bucureștene sunt mari, producătorii încearcă să ofere cea mai bună marfă pentru că un client mulțumit devine fidel.

”Roșia este proaspătă în momentul în care este culeasă. Dacă trec două-trei zile peste ea, începe să se mai înmoaie. Asta în special din cauza faptului că, în prezența căldurii, după ce ai rupt roșia de pe vrej, aceasta își pierde din fermitate. Chiar și așa, noi încercăm să aducem la piață roșii mereu proaspete. Dat fiind faptul că, nu suntem așa de departe de București, ce culegem de dimineață aducem la piață și încercăm să vindem toată cantitatea, pentru că doar marfa proaspătă te ajută să-ți formezi o clientelă fidelă”, ne-a vorbit precupeața, despre strategia de vânzări pe care o aplică încă de când a vândut primele roșii în piață.

cum alegem castravetii pentru muraturiCastraveții pentru murături trebuie să fie ”țepoși”

Castraveți pe care îi pregătim pentru a-i pune la murat pentru sezonul rece trebuie să fie proaspeți și foarte fermi.

”Pentru conservele de castraveți murați sunt buni și castraveți mai mari și cei mai mici, totul ține de preferințele și gustul fiecăruia. Atunci când cumpărați castraveți pentru murături, aceștia trebuie să fie țepoși, asta contează cel mai mult. Marfa țepoasă și care încă mai are floarea în cap înseamnă că este proaspăt culeasă. Mărimea nu contează foarte mult și nu influențează gustul. Doar că, cei care au o mărime mai mare, pot avea semințe. Dar fiecare client își alege marfa pe care o vrea. Unii pun castraveți la borcane mari și cumpără castraveți mai mari, alții pun la borcane mici și cumpără castraveți mai micuți”, ne-a spus precupeața, despre cum alegem marfa pentru murături.

SAM_3966La tarabă doar cu legume din solar

Temperaturile ridicate, dar și seceta au contribuit din plin la scăderea considerabilă a producției de legume.

”Recolta de anul acesta nu a fost una foarte bună, pentru că până acum am avut parte de temperaturi foarte ridicate care au uscat plantele. Cu tot cu irigarea noastră, planta tot are nevoie de apa de ploaie. Tot ce am avut legume în câmp s-au uscat foarte repede, nu am recoltat decât de vreo 2-3 ori, puțin față de anii trecuți. Ce avem acum la tarabă sunt legume cultivate în solarii, acolo au fost ceva mai protejate, iar producția a fost una bunicică”, a declarat pentru Super-Hrana.ro Luminița Alexandru, cultivatoare de legume din comuna Plătărești, județul Călărași.

 

Citește și:

Perele copilăriei, tratate doar cu îngrășământ organic. Adina Moldoveanu din Dâmbovița aduce bucureștenilor gustul cel bun al toamnei

Comentariile sunt închise.