Must cu hrean: rețetă și beneficii
Mustul cu hrean este un preparat simplu, cu multiple beneficii pentru organism. Rețeta de must cu hrean este promovată de artista Irina Loghin care a dezvăluit cum se prepară mustul cu hrean, cum se consumă și la ce este bun pentru organism.
Rețeta proprie a Irinei Loghin (82 ani) pentru prepararea unui must mai ”special” care să nu se transformă în vin ci rămâne dulce peste iarnă. Acum, în plină toamnă, cântăreața dezvăluie că are o băutură aparte din must și hrean, pe care o prepară singură, acasă, și care o ajută să își întărească imunitatea.
CUPRINS
”Așa rămâne mustul must. Acesta este un adevărat medicament”, dezvăluie interpreta într-o înregistrate postată pe Youtube. Cântăreața de muzică populară are o reţetă proprie de must, cu care face senzaţie în rândul fanilor ei şi al cunoscuţilor. În fiecare toamnă, celebra Irina Loghin își prepara elixirul minune cu un ingredient secret, bun pentru sănătate.
Must cu hrean – rețeta
Rețeta Irinei Loghin pentru mustul cu hrean este una aparte, întrucât artista își face singură preparatul în fiecare dimineață, când e sezonul mustului.
”Mustul cu hrean, pe care îl consum eu toamna, este preparat după o rețetă a mea, are un gust extraordinar şi se face în felul următor. Peste mustul obţinut din struguri, căpşunică se numeşte soiul, am pus hrean dat prin blender. Se pune circa 250 de grame de hrean, la o damigeană de 25 de litri”, spune Irina Loghin.
Dacă vă preparați mustul cu hrean în cantități mai mari, atunci la o damigeană de 50 de litri de must veți avea nevoie de maxim un kilogram de hrean. Dacă vă doriți un produs mai puternic, atunci veți putea pune chiar un kilogram de hrean la damigeana de 50 de litri de must, dacă nu, doar 500-600 de grame.
Hreanul se curăță bine și se dă pe răzătoare, apoi se pune peste mustul din damigeană. Se sigilează damigeana cu un dop.
Mustul cu hrean nu fierbe, dar pentru siguranță, se poate pune un dop cu furtun la damigeană.
Mustul cu hrean se păstrează circa 30 de zile, apoi se scoate din damigeană și se strecoară bine. Preparatul se poate pune în sticle, dar nu din plastic.
În afară de acest preparat special, Irina Loghin mai are o băutură pe care o consumă în fiecare dimineață. Bea ceai de cătină, pe care îl face în casă. ”Totul vine de la alimentație. Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună”, a dezvăluit Irina Loghin.
Must cu hrean – beneficii
Mustul cu hrean are mai multe beneficii pentru organism, arată cei care folosesc rețeta.
Mustul cu hrean ajută tractul digestiv și combate constipația. Efectul laxativ este dat de sorbitolul natural care, împreună cu acizii organici din struguri, reglează flora intestinală și curăță. Pentru constipație, mustul se bea dimineața, pe stomacul gol.
Mustul cu hrean este și un stimulent pentru imunitate și ajută la creșterea tensiunii arteriale. Este benefic și pentru circulația periferică.
Mustul cu hrean are beneficii și pentru cei care muncesc mult la calculator și pe care îi ajută să își protejeze vederea, prevenind afecțiunile oculare degenerative.
Mustul are beneficii și pentru bolnavii de gută, cei care suferă de reumatism și cei care urmează o dietă vegană.
Consumul de must și de must cu hrean se recomandă în cantități moderate.