Hrana ca stil de viață

Consumi alcool zilnic? Află cât poți să bei și să îți menții sănătatea

Consumul zilnic de alcool reprezintă o realitate în România. Oricât ar insista medicii asupra renunțării definitive la acest obicei, există „ispite”, petreceri, nopți petrecute cu prietenii prin cluburi, petreceri sau nunți. Din fericire, o anumită moderație ar putea să ajute la evitarea problemelor de sănătate.

Consumul sigur este de 40 de grame pe zi

Specialiștii consideră că un consum zilnic de 40 de grame de alcool de calitate pe zi nu ar trebui să pună probleme persoanelor sănătoase. Bineînțeles că riscul adicției crește în acest caz și odată ajuns în acest punct, cantitatea de alcool consumat ar putea fi suplimentată, apărând riscurile majore pentru consumatori, fie ei și sănătoși.

Doar alcoolul de calitate este recomandat

Luăm în calcul, totuși cazurile persoanelor cumpătate care respect dozajul maxim, de 40 de grame consummate zilnic, și care s-ar traduce în 100 mililitri de bautură alcoolică tare, whiskey, cognac, vodka sau pălincă, sau în aproximativ 300 mililitri de vin ori 800 mililitri de bere.

Alcoolul nu trebuie consumat în timpul mesei

Doctor Livia Firan
Doctor Livia Firan

„Alcoolul nu trebuie consumat niciodată în timpul mesei. Odată ajuns în stomac, unde are loc procesul de digestie, alcoolul stagnează alimentele în stomac prelungind digestia și astfel apar probleme”, a explicat pentru super-hrana.ro, doctor Livia Florentina Firan, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice la Policlinica nr. 10 din București.

Nu beți în weekend cantitatea aferentă întregii săptămâni

Un obicei cu adevărat nociv este considerat acela de a consuma în weekend cantități mari de alcool, chiar dacă este întreaga cantitate aferentă săptămânii. Cantitățile mari de alcool provoacă starea de beție care nu este altceva decât o stare toxică a organismului, cele mai afectate organe fiind ficatul și creierul.