George Bădescu, AMRCR: Asistăm la o diminuare a cererii! Producătorii locali reprezintă o prioritate permanentă!
Nu există probleme în aprovizionarea magazinelor cu alimente în următoarea perioadă, a dat asigurări directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, George Bădescu, într-o intervenție la Digi 24.
Cu toate acestea George Bădescu s-a arătat preocupat de durata acestei situații și noile restricții impuse șoferilor la granițe:
”Există o preocupare, lucrăm cu diverse ipoteze, iau în calcul mai multe variabile, iar fără îndoială cea mai greu de estimat este cea referitoare la durata situației actuale, dar avem totuși și alte elemente cum ar fi comportamentul consumatorului în momente de criză și de asemenea, la diverse restricții care au fost luate sau sunt în curs să fie luate, atât în Europa cât și pe alte continente. Pentru moment, însă, nivelul stocurilor este îndestulător și aprovizionarea se face ritmic pentru majoritatea produselor. În ceea ce privește și alte aspecte colaterale în afară de transportul care să zicem că s-a stabilizat prin crearea acestor coridoare unice europene, revine totuși o problemă suplimentară, cea referitoare la șoferi. De curând am putut vedea și noi restricții în ceea ce privește situația acestora. Încă de la începutul situației epidemiologice membrii rețelelor noastre au constituit grupuri de lucru și au luat în calcul diverse ipoteze, așadar nu există probleme în ceea ce privește asigurarea stocurilor, însă lucrăm în continuare la alternative în ceea ce privește perioade de timp mai lungi până la care această situație s-ar putea prelungi”, a declarat directorul executiv al AMRCR.
George Bădescu a mai spus că produsele alimentare nu lipsesc de pe rafturile magazinelor, însă rămân dificultăți în aprovizionarea cu produse igienicio-sanitare:
”Din magazine nu aș putea spune că lipsesc produsele alimentare, nu am o remarcă specială. Rămân dificultăți în aprovizionarea cu produse igienico-sanitare, pentru că în cazul acestora cererea era foarte mică înainte de izbucnirea acestei situații, iar ulterior toată lumea a dorit să găsească foarte rapid și surse de aprovizionare nu erau foarte multe și nici predominant pe continentul european. În această privință încă lucrăm.”
Pe de altă parte, producătorii autohtoni și produsele românești au început să fie apreciate și căutate de marile magazine.
”Produsele românești și producătorii locali reprezintă o prioritate permanentă pentru marile rețele comerciale. Mulți dintre producătorii locali întâmpină la acest moment probleme neașteptate, bruște. Mulți lucrau în sectorul HORECA, inclusiv cel gestionat de marile rețele, pentru că acesta se preta cumva și la un flux al volumului de marfă mai redus sau mai adecvat, mai calibrat și la volume mai mici. Încercăm să găsim formule alternative. Trebuie, însă, spus că după valurile în care cererea volumelor de marfă au înregistrat vârfuri, în prezent asistăm la o diminuare a cererii și ca urmare a faptului că există aceste restricții de deplasare.(…) Nu anticipăm probleme cu stocurile, aprovizionarea se desfășoară aproape de nivelul normal. Cerem tuturor să respecte textul ordonanțelor militare, să încerce să-și facă aprovizionarea aproape de casă, eventual printr-un singur membru al familiei și în mod chibzuit și cumpătat să țină cont de nevoile pe care le au. Nu există probleme în ceea ce privește asigurarea stocului de alimente în perioada următoare”, a mai arătat directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, în intervenția sa la Digi24.