Alimentația sănătoasă le era străină stră-străbunicilor noștri. Aceste boli alimentare făceau ravagii în rândul românilor în urmă cu un secol

Alimentația sănătoasă le era străină stră-străbunicilor noștri în urmă cu o sută de ani. Din acest motiv, bolile alimentare făceau ravagii în rândul românilor, în special în zonele rurale. Respectiva perioadă, marcată de sărăcia de la țară, a marcat punctul de plecare al culturii culinare haotice din zilele noastre.

Mese dezordonate, asocieri greșite de alimente, o cultură culinară precară sunt doar câteva „calități” ale marii majorități a românilor. Iar această situație dateaza de mai bine de un secol. În urmă cu peste 100 de ani, în 1895, doctor Gheorghe Crăiniceanu tipărea lucrarea „Igiena țeranului român” care cuprindea un capitol numit „Alimentațiunea în diferite regiuni ale țării”.

Alimentul de bază, mămăliga

Și la acea vreme, populația rurală era majoritară iar alimentația era influențată într-un mod dramatic de sărăcie. Alimentul de bază era mămăliga, iar autorul consemna faptul că „uneori fac și de trei ori pe zi mămăligă”. Pâinea, prezentă în zilele noastre în aproape orice masă a zilei, era mai greu de făcut și chiar obținut, fiind făcută în special de sărbători.
Singurele alimente care echilibrau cât de cât dieta populației din zonele de provincie erau verdețurile, în urmă cu 100 de ani consumându-se știr, frunze de sfeclă sau ulei de cânepă și diverși derivați ai acestei lante.

Carnea era vândută

Rareori, țăranii consumau carne sau ouă, aceste alimente fiind vândute. De asemenea, consumul redus era cauzat și de credința acestora, pentru care postul bisericesc era literă de lege.
Autorul consemna o serie de probleme în diverse județe ale țării. În Bacău se vitele și găinile erau vândute, în Ilfov, femeile creșteau păsări de curte pe care le vindeau pentru a-și cumpăra sulimanuri, adică farduri, în Roman, laptele, brânza sau ouăle erau vândute pentru alcool, iar în Roman, țăranii mâncau pâine cu ceapă, toată agoniseala fiind cheltuită pe haine scumpe din oraș.

Crăiniceanu a observat un obicei greșit, transmis din generație în generație până în zilele noastre în județul Argeș, unde se mânca ceapă, poșircă cu mămăligă și foarte rar fasole, linte sau carne, sătenii mai bogați urmând aceeași dietă pe motiv că părinții lor s-au hrănit la fel.

Pelagra făcea ravagii

De asemenea, țăranii obișnuiau să culeagă porumbul prea devreme și să îl depoziteze necorespunzător. Acesta se altera, iar produsele derivate folosite pentru mâncare le afectau sănătatea. Pelagra era o boală care făcea ravagii în rândul țăranilor români. Era cauzată de deficitul mare de nutrienți, cauzat de mesele sărăcăcioase și de anumite toxine din porumbul stricat.

În țara de origine, în SUA, amerindienii obișnuiau să fiarbă porumbul în apă cu var, un mediu alcalin, prinacest procedeu anumite vitamine fiind mai ușor de asimilat și pentru a reduce riscul apariției pelagrei. În țara noastră și în restul Europei, metoda de preparare a fost considerată inutilă.

În Vâlcea, a observat autorul, „porumbul se culege, de sigur prin obicei, la dată fixă, fără a ţine socoteală dacă e copt ori nu. Porumbul cules verde se pune în pătule de construcţiune viţioasă (sunt prea largi, ceeace împedecă circulaţiunea aerului) şi mucezesce. Mămăliga făcută din asemenea porumb e amară la gust şi are un miros displăcut”.

Bebelușii mâncau fasole și murături

Mai grav, copiii erau hrăniți într-un mod greșit. Bebelușii primeau covrigi, fasole sau murături, suferind de gastro-enterite.
Postul impus de religie deregla mai mult alimentația corectă a țăranilor români, Crăiniceanu observând că

„S-a remarcat de către mulţi medici români că, ţeranul postind, se hrănesce rău tocmai pe timpul când are cea mai grea muncă a câmpului, pe postul Pascelui; şi iarna, cînd nu lucrează mai nimica, mănâncă mai bine. Mai toţi au cerut modificarea felului de postire. O cer şi eu, cu toate că sciu greutăţile ce sunt de preîntâmpinat… […] Azi, ca să ne ţinem de lumea civilisată, se cer forţe multe, se cere o producţiune înzecită faţă de secolii trecuţi, şi prin urmare ţeranul trebuie pus pe cale de a-şi putea reculege aceste forţe”.