Alimente interzise începând de astăzi, 1 aprilie! ANSVSA a început controalele!
Lege în vigoare de astăzi, de la 1 aprilie. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță că începând de astăzi se aplică noi cerinţe pentru operatorii din domeniul alimentar cu privire la conţinutul de acizi graşi trans din alimente, alţii decât acizii graşi trans care se găsesc în mod natural în grăsimile de origine animală, aşa cum sunt prevăzute în Legea nr. 182/2020 pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman şi în Regulamentul Comisiei (UE) 2019/649.
”Conţinutul de acizi graşi trans din alimente, alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală, nu trebuie să depăşească valoarea de 2 grame la 100 g de grăsime pentru alimentele destinate direct consumatorului final şi a celor destinate vânzării cu amănuntul”, anunță ANSVSA.
Luând în considerare faptul că prevederile legislative se aplică unei game largi de produse şi unităţi de producţie şi comercializare, ANSVSA, prin structurile teritoriale judeţene, a organizat acţiuni de informare către operatorii din domeniul alimentar implicaţi, cu privire la legislaţia specifică şi responsabilităţile care le revin.
”Odată cu aplicarea cerinţelor legislative privind acizii graşi trans din alimente, ANSVSA a demarat controale oficiale în unităţi precum cele de fabricare a produselor de panificaţie, patiserie, popcorn, grăsimilor vegetale, margarinelor, uleiurilor parţial hidrogenate, în unităţi de alimentaţie publică (fast-food şi restaurante), în unităţi de depozitare şi comercializare a produselor alimentare care conţin margarine, grăsimi şi uleiuri parţial hidrogenate”, precizează Autoritatea.
Inspectorii direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică modul în care operatorii din sectorul alimentar şi-au realizat analiza riscului datorat prezenţei acizilor graşi trans (alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală) şi au stabilit măsuri, acolo unde este cazul, de diminuare a conţinutului de acizi grasi trans în alimentele destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul.
”De asemenea, operatorii vor fi verificaţi în ce priveşte aplicarea măsurilor stabilite pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele legislative în acest domeniu, inclusiv prelevările de probe şi acţiunile luate în cazul în care rezultatele analizelor indică depăşiri ale limitelor permise de acizi graşi trans. În situaţiile în care, în timpul controalelor oficiale se identifică neconformităţi privind conţinutul maxim de acizi graşi trans, în produsele alimentare destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul, se vor lua măsuri imediate pentru ca produsele să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de la comercializare”, mai precizează ANSVSA.