AutenticHrana ca stil de viață

Cel mai cunoscut cafegiu din București, Gheorghe Florescu, a lansat o cafea în memoria mentorului său după ce acesta i-a spus rețeta în vis

Gheorghe Florescu este cel mai cunoscut cafegiu din București. S-a născut în urmă cu 71 de ani, în biserica Sfânta Treime din cartierul bucureștean Dudești în timpul unui bombardament din cel de-al Doilea Război Mondial. La vârsta de 8 ani intră pentru prima dată în contact cu comerțul, mai întâi ca băiat de prăvalie și mai apoi ca ajutor al unor rude care vindeau în Piața Vitan.

În primăvara anului 1971, Florescu preia un magazin de cafea de pe strada Hristo Botev, din Capitală. Nu era orice magazin, ci unul dintre cele mai selecte, înființat în centrul orașului de către armeanul Avedis Carabelian, mentorul lui Florescu.

„Avedis se trăgea dintr-o familie cu tradiție în comerțul cu cafea. Un strămoș de-al lui a înființat primul magazin de cafea din lume, în 1530, la Damasc, Siria. În 1915, întreaga familie Carabelian a fost ucisă în timpul „Genocidului armenilor” comis de armata turcă. A scăpat doar Avedis și tatăl său, Garabet. În noaptea când rușii au intrat în București, după al Doilea Război Mondial, cu gândul la nenorocirea trăită în 1915 a făcut infarct și a murit. Avedis a înființat un magazin de cafea lângă podul Basarab și mai târziu pe Hristo Botev”, a povestit pentru Super-Hrana.ro cafegiul Gheorghe Florescu.

Magazin în buricul târgului

La doi pași de vechea locație din Hristo Botev se află în prezent actualul magazin deținut de cafegiu, „Delicii Florescu”. De vechiul magazin se leagă și începuturile sale.

avedis
Avedis Carabelian

 

Avedis Carabelian a rezistat ca afacerist până când regimul comunist a desființat magazinele particulare. În 1966, Carabelian se ocupa de magazinul de pe Hristo Botev și a intrat pentru prima dată în contact cu Gheorghe Florescu. Actualul cafegiu lucra la Agenția de import. El îi dădea lui Carabelian marfă, constând în cafea, dulciuri și alte delicatese.

În 1971, Florescu, devenit prieten între timp cu Avedis a preluat magazinul din Hristo Botev, întrucât armeanul și familia sa au decis să părăsească România și să se mute în America.
„În acea perioadă, în București erau câteva zeci de cafegii armeni. Între timp au emigrat sau au ieșit la pensie. Din păcate, mulți dintre românii care erau lângă ei nu au fost interesați să învețe meserie și de aceea în prezent mai există foarte puțini cafegii autentici”, ne-a spus Florescu.

Comuniștii au „gonit” cafegii

În 1979 au început adevăratele probleme ale cafegiilor. Meseria a fost practic desființată, întrucât statul român a interzis livrarea de cafea verde către unitățile de cafea. Boabele ajungeau gata prăjite, însă într-un mod greșit, alterând grav gustul cafelei.
„Un prost dacă bea cafea tot prost rămâne, dar un pic mai agitat. Un om deștept se cultivă. De aceea comuniștii au vrut sa interzică cafeaua. Dictatorii nu consumau niciodată. Nici Lenin, nici Stalin și nici Ceaușescu”, ne-a spus Florescu.

florescu

 

Prima carte, scrisă în 2007

În 1990, Florescu suferă un accident vascular cerebral, în urma căruia rămâne cu o hemipareză pe partea dreaptă. A învățat din nou să scrie, cu mâna stângă şi, în 2007, după patru ani, a reuşit să termine cartea de memorii „Confesiunile unui cafegiu”.
Cu banii câștigați din vânzarea cărții, Gheorghe Florescu și-a deschis un magazin în Piața Rosetti din București, pe strada Radu Cristian nr. 6. Afacerea cu cafea a înflorit din nou și așa a ajuns să mai deschidă unul în Librăria Eminescu de la Universitate și altul în mall-ul Jollie Ville din Pipera.

Avedis Divin, rețeta din vis

În cinstea mentorului său, Florescu a făcut o cafea specială, care îi poartă numele, Avedis Divin. Numele nu este ales întâmplător, întrucât cafegiul a visat într-o noapte că era alături de acesta și de Ion Voicu la poarta Raiului. Avedis i-a spus că nu îl poate lua cu el și l-a trimis la treburile sale spunându-i o rețetă de cafea. Este vorba de un melanj de cafele fine, rare, ale căror arome se completează una pe cealaltă și formează rețeta secretă a „Avedis Divin”.

„Lucrez la al doilea volum de memorii, „Jurământul unui cafegiu” și deja o am în plan și pe a treia, „Amazoanele Securității”. Îmi trebuie timp să mă ocup și de prăvălie și de scris. Beau câte trei cafele pe zi ca să am mintea limpede și să mă pot ocupa de toate aceste activități”, a încheiat Florescu.

 

Citește și:

EXCLUSIV Cele mai scumpe sortimente de cafea din lume se găsesc și în București. Află cât costă și de unde le poți cumpăra

Cum recunoaștem o cafea bună și cum o servim corespunzător. Cafegiul Florescu are propriile reguli: ”Sunt împotriva zahărului”