Cele mai pufoase lipii de casă cu ierburi aromate și usturoi!
Lipiile acestea cu ierburi și usturoi sunt cele mai bune și mai pufoase lipii pe care le-am făcut! Sunt atat de aromate, încât le-aș putea mânca exact așa, fără a mai avea nevoie de vreo garnitură la ele! Ideea acestor lipii a pornit, de fapt, de la untul aromat pe care l-am făcut acum mult timp și de atunci îl fac mereu. La acest unt puteți folosi ce ierburi vă plac și în ce cantitati doriți.
Ingrediente pentru untul aromat
200 g unt moale 82% grăsime
ierburi aromate la alegere, în proporții variabile: oregano, cimbrișor, verbena (sau lămâiță), mentă, rozmarin, chives
1/2 linguriță sare
Preparare
Ierburile se curață de crenguțe (în cazul rozmarinului și cimbrișorului), se spală, se zvântă. Se mărunțesc în blender până se obține o pastă. Se adaugă untul și sarea, se mai blenduiesc până ce sunt toate bine încorporate. Pasta de unt se pune într-un borcan închis ermetic și se păstrează la frigider. Untul acesta se mai poate folosi la fripturi, sosuri, aluaturi sărăte sau pâine.
Ingrediente pentru lipii
500 g făină tip 650
200 ml apă caldă
5 g drojdie uscată
1 linguriță zahăr
1 linguriță sare
50 ml ulei măsline
50 g iaurt
2-3 căței usturoi zdrobiți
Preparare
În bolul unui vas se cerne făina, se face o gropiță în mijlocul ei în care se pune drojdia, zahărul și 50 ml apă. Se lasă drojdia să se activeze 10 minute. Se toarnă restul de apă, uleiul de măsline, iaurtul și sarea. Se amestecă foarte bine și se frământă un aluat neted care nu se mai lipește de mâini. În funcție de consistența făinii, e posibil să mai fie nevoie de puțină făină pentru a obține un aluat nelipicios.
Aluatul se pune înapoi în vasul uns cu ulei în prealabil și se lasă la crescut, acoperit cu folie alimentară o oră până își dublează volumul.
Se scoate aluatul din vas, se frământă puțin pentru a elibera aerul format, apoi se împarte în 8 părti egale, cam de 100 g fiecare. Din fiecare se formează mingiuțe care se acoperă cu un prosop de bucătărie și se mai lasă 10 minute.
Se ia o mingiuță de aluat, se întinde cu un sucitor, astfel încât să ia formă lunguiată, cam de 15 cm. Pe foc se pune o tigaie cu fundul gros. Când e bine încinsă, se pune fâșia de aluat și se lasă să se gătească pe o parte. În timpul gătirii, aluatul face bule de aer ceea ce înseamnă că s-a dezvoltat frumos și a crescut bine.
Lipia se întoarce pe partea cealaltă și se mai gătește cateva minute la foc mic până este rumenă. Cât este fierbinte, după ce s-a scos din tigaie, se unge din belșug cu unt aromat și cu usturoi zdrobit. Se repetă operațiunea și cu celelalte bucăți de aluat.