Cornulețele copilăriei! Rețetă de sezon, cu gem de gutui!
Cornulețele cu gem de gutui fac parte din copilaria mea și, de fiecare dată când mă gândesc la ele, îmi aduc aminte de zilele petrecute acasă la mama. Multe dintre voi știți, probabil, cum era pe vremuri, când în magazine nu se găseau atat de multe dulciuri, iar cofetăriile aveau un numar limitat de prăjituri.
Atunci când mergeam în vizita la câte o mătușă sau o cunoștință mai în vârstă, primul lucru era că punea pe masă o mică farfurie cu dulceață și un pahar cu apă. Adulții primeau cafea, în cel mai fericit caz, sau poate doar nechezol. Depinde care cum avea prin casa, căci se stie, cafeaua era rară pe vremea aceea! Se mai întâmpla să mai fie câte o matușă care mai punea pe masă câte o prăjitură cu gem sau cornulețe. Cornulețele erau tare spornice. Si la făcut și la mâncat! :). În general erau umplute cu rahat, dar mai erau și ocazii fericite când se umpleau cu magiun gros de prune. În unele cazuri se umpleau și cu gem de gutui. Acel gem gros, nu peltea! Gem cu bucăți întregi de gutui.
Nu m-am încumetat să fac dulceață de gutui dar am făcut pentru că cea mai bună e tot a mamei, dar am făcut aceste cornulețe. sunt minunate, garantez!
Cornulețele copilăriei cu gem de gutui – ingrediente
- 550 g făină
- 250 g unt rece
- 2 gălbenușuri de ou
- 200 g smântână acră 30% grăsime
- un praf sare
- un plic zahăr vanilat
- 5 g drojdie proaspătă
- 1 linguriță zahăr
- 400 g gem de gutui
- zahăr pentru pudrat
Cornulețele copilăriei cu gem de gutui – mod de preprare
Pentru început, într-un castronel, amestecați drojdia cu lingurița de zahăr foarte bine până ce drojdia se lichefiază. Lăsați deoparte. Într-un castron încăpător, adăugați făina cu untul rece tăiat bucăți. Cu mâinile amestecați rapid făina și untul până obțineți o compoziție nisipoasă. Adăugați gălbenușurile de ou, sarea, smântana acră, zahărul vanilat și drojdia lichidă.
Amestecați totul bine până obțineți un aluat omogen, fin și elastic. Înveliți aluatul în folie alimentară și dați-l la frigider pentru 2 ore sau peste noapte. Asigurati-vă că gemul de gutui este mai ferm ș nu foarte lichid. Dacă totuși vi se pare mai lichid, îl puteți pune într-o sită și îl lăsați să se scurg[ timp de o oră.
Încingeți cuptorul la 180 grade Celsius. Scoateți aluatul de la frigider, împărțiți-l în 5 părți egale. Întindeți prima parte de aluat cu ajutorul sucitorului într-un disc cu diametrul de 25 cm. Cu o rolă de patiserie sau cu un cuțit tăiați discul de aluat în 8 triunghiuri egale. La baza fiecarui triunghi puneți câte o linguriță mică de gem de gutui. Rulați strans triunghiurile de la bază spre vârf. Asezați-le pe o tavă acoperită cu hârtie de copt, lăsând puțin spațiu intre ele. Repetați operațiunea și cu restul de aluat.
Coaceți cornulețele15-20 de minute sau până ce încep să devina ușor rumene. Cât sunt fierbinți, pudrați-le cu zahăr. Lasați-le să se racorească și rezistați tentației de a le mânca așa fierbinți! Pot fi savurate alături de o ceașcă de ceai.