Hrana ca stil de viațăLa dietăVegetarian și vegan

DIETA CU MERE- soluţia rapidă şi sănătoasă pentru a scăpa de kilogramele în plus

Consumul zilnic de mere este recomandat de către medicii specialişti deoarece ajută procesul de eliminare a toxinelor, sunt bogate în fibre și de un real ajutor atunci când doriţi să slăbiți. SUPER-HRANA.RO vă propune dieta cu mere care vă poate ajuta să slăbiți 2 kilograme în 3 zile.

Dieta de trei zile cu mere este bogată în vitamine, minerale, ajută digestia şi conţine puţine calorii, un singur măr are în compoziţie aproximativ 50 de calorii.

De asemenea, cu ajutorul merelor scăpaţi de pofta de dulce şi spre deosebire de alte fructe, acestea conţin foarte puţin zahăr.

Regulile dietei cu mere

Orice gustare din timpul zilei trebuie să fie bazată pe mere, fără dulciuri sau alte derivate. Nu uitați de cei doi litri de apă pe zi. Cantitatea maximă de mere este 1,5 kilograme pe zi. Pe durata celor trei zile puteţi pierdeți în jur de două kilograme.

Ziua 1

Mic- dejun: o cană de lapte de soia sau de vacă în care adăugați trei linguri de cereale integrale, o lingură de seminţe de floarea soarelui, o lingură de seminţe de in, câteva migdale. Nu uitați de mere!

Prânz: Un bol cu supă de linte, de legume, ori salată verde cu roșii, castraveți și lămâie și, desigur, un măr.

Cină: Pește la grătar stropit cu suc de lămâie, salată verde și trei mere.

Ziua 2

Mic-dejun: Un ou fiert şi o felie de pâine integrală, 4 roşii cherry şi două nuci.

Prânz: Un măr şi o salată de legume împreună cu două felii de brânză slabă.

Cină:  O salată sățioasă cu ton în suc propriu și suc de lămâie și 3 mere.

Ziua 3

Mic-dejun: Un măr, o bucată de şuncă slabă de curcan şi o felie de pâine integrală.

Prânz: Pui la grătar împreună cu o porție de broccoli preparat la abur.

Cină: Supă de legume  și 3 mere.

Citește și: Cum păcălim foamea. Cele 3 ingrediente de care ai nevoie în dietă

Text: Camelia Diaconu