Dieta lui Dumnezeu sau Dieta Creatorului este cunoscută în întreaga lume datorită rezultatelor sale extraordinare. Principalul avantaj al acestei diete este reprezentat tocmai de faptul că recomandă consumul unor alimente simple, care se găsesc în natură. Dacă este ținută cu sfințenie, rezultatul este unul de-a dreptul surprinzător întrucât în numai 40 de zile slăbești 10 kilograme.
Dieta lui Dumnezeu a fost concepută de nutriționistul Jordan Rubin, care la rândul său s-a inspirat din Vechiul Testament. Acesta susține că dieta sa reprezintă, pe lângă o modalitate de a scăpa de kilogramele în plus, și un stil de viață echilibrat.
În primul rând, cine vrea să urmeze această dietă trebuie să se asigure că produsele pe care le consumă sunt naturale, nerafinate şi netratate cu pesticide. Abia după ce acest lucru este respectat, se trece la planul de alimentație propriu-zis.
Dieta lui Dumnezeu. Ce ai voie să mănânci
Planul de alimentaţie include carne roşie și albă (vită, oaie, pește), carbohidraţi (sunt acceptați numai aceia proveniți din surse naturale: fructe, miere și lapte) şi grăsimi saturate care se regăsesc în unt, brânzeturi sau lapte.
Este recomandat să se consume multe alimente bogate în fibre, precum broccoli, conopidă, fructe de pădure, struguri, seminţe, nuci, cereale integrale.
De asemenea, se recomandă folosirea uleiurilor extravirgine și consumul unor cantități mari de apă sau lapte.
Dieta lui Dumnezeu. Ce nu ai voie să mănânci
Persoanele care urmează această dietă nu trebuie să mănânce carne de porc sau produse din carne de porc precum slănină, bacon, cârnați.
Sunt interzise prăjelile fie că este vorba de pește prăjit sau carne prăjită de orice fel.
De asemenea, nu trebuie să se consume zahăr și niciun fel de îndulcitori artificiali, deci automat sunt interzise sucurile de orice fel.
Nici sosurile și condimentele nu au ce să caute în regimul alimentar impus de această dietă.
Dieta lui Dumnezeu. Nu trebuie să mănânci în exces sau când ești nervos
Pe lângă această selecție de alimente, dieta lui Dumnezeu constă și în a mânca cu moderație, fără execese. Nutriționistul mai spune că nu ar trebui să mâncăm atunci când suntem furioși sau tensionați, întrucât emoțiile negative interfereză cu digestia și slăbesc sistemul imunitar.
Potrivit nutriționistul Jordan Rubin, care a conceput această dietă, regimul alimentar trebuie să fie însoțit și de rugăciuni. De asemenea, este foarte important să se respecte trei mese pe zi (mic-dejun, prânz și cină), cât și anumite reguli stricte de igienă cum ar fi spălarea mâinilor înainte de fiecare masă.
Nici ora de somn nu este lăsată la voia întâmplarii, astfel că persoanele care urmează această dietă la ora 22:00 trebuie să fie deja în pat, pregătite de culcare.