Fermierii germani se plâng de prețurile mici din marile lanţuri de magazine
Prețurile de dumping, motiv de dispută în Germania între fermieri, autotități și marii retaileri! După ce, timp de câteva săptămâni, fermierii germani au protestat împotriva presiunii asupra prețurilor venite din partea concernelor de retail Aldi, Lidl, Rewe sau Edeka, Angela Merkel a convocat săptămâna trecută o întâlnire cu cei mai mai mari comercianți de retail din Germania. La întâlnire a luat parte și ministrul federal al Agriculturii, Julia Klöckner.
Partidul Verzilor solicitase legiferarea unor prețuri minime la produsele alimentare, însă o astfel de reglementare nu a fost în asentimentul cancelarului Angela Merkel. Ea a făcut referire la normele legale care se aplică deja și care interzic ca prețurile de vânzare să fie sub prețul de producție.
De asemenea, și ministrul Agriculturii a spus că între producători și distribuitori nu se negociază „la nivelul ochilor”.
„Ca David față de Goliat, așa se simt în prezent producătorii, atunci când negociază cu comercianții (…). Cu permanente oferte de dumping pentru produse alimentare, comercianții transmit un semnal greșit și periculos”, a spus Julia Klöckner, dând ca exemplu pulpele de pui care costă 20 de cenți suta de grame, preț considerat de aceasta ca fiind „indecent”.
Într-o comparație a țărilor UE, Eurostat arată însă că prețurile la produsele alimentare în Germania nu sunt nici foarte mici, nici foarte mari, ci pur și simplu medii. Țările în care alimentele sunt scumpe sunt Austria și Danemarca, unde un coș de cumpărături costă cu aproximativ 26,6% mai mult decât media UE. Cea mai ieftină mâncare se găsește în România, după cum arată o statistică pentru anul 2018, a Eurostat.
Și dacă ar fi să luăm separat prețurile, pe categorii de alimente, situația ar fi cam aceeași. Astfel, prețul la carne în Germania este cu 5,9% peste media europeană. Carnea cea mai scumpă e în Austria (cu 45,7% peste media UE) și în Franța (30,7%). Carnea cea mai ieftină se găsește în Polonia și România.
Situația este similară la pâine și produsele din cereale: în Germania, acestea costă cu 1,6% mai mult decât nivelul mediu al prețurilor. Consumatorul trebuie să dea cei mai mulți bani în Austria (36% peste media UE) și Suedia (+23,3%). Cel mai puțin costă produsele de panificație în România (jumătate din media europeană).
În schimb, laptele, brânza și ouăle din Germania costă doar 96,7% din media UE. Polonia este mai ieftină (cu doar 71,2%), Irlanda mai scumpă (cu 121,2 la sută). Belgia și Suedia sunt, de asemenea, mai scumpe la aceste categorii de produse, fiecare cu 112,4 %.
Impresia de prețuri mici la alimente în Germania este dată de ponderea din produsul intern brut (PIB) pe care o are cumpărarea de alimente. La germani, aceasta a fost de doar 4,7% în 2018 – în timp ce polonezii au atins 8,6%, iar românii chiar 15% din PIB, după cum menționează Spiegel.de.
Într-o comparație la nivelul întregii UE, germanii cheltuiesc relativ puțini bani pentru alimente, în timp ce în România se cheltuie pe acest palier de consum de trei ori mai mult.