-

Industria laptelui: ”Avem destule materii prime, fabricile funcționează la parametrii optimi!”

Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a anunțat, printr-un comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că sprijină toate demersurile autoritaților române și susține măsurile de protecție impuse de către acestea.

Totodată, Asociația Patronală Română din Industria Laptelui, asigură consumatorii din România că există flux continuu de asigurare a necesarului de produse lactate pentru populație.

”În această perioadă delicată, APRIL face echipă și susține toate demersurile și eforturile depuse de către MADR, ANPC, ANSVSA, de a asigura necesarul de alimente pentru populație în condiții de Siguranță și Securitate Alimentară maximă. Împreună cu autoritățile competente, facem tot posibilul să asigurăm condiții optime de funcționare a filierei laptelui”, mai arată comunicatul.

APRIL colaborează cu ANPC în ceea ce privește supravegherea și monitorizarea produselor lactate pe rafturile magazinelor și susține demersurile ANPC în ce privește reducerea neconformităților de la raft.

”Consumatorii trebuie să înțelegă că nu există nici un motiv de panică în ce privește asigurarea fluxului de alimente în magazine. Indiferent de gradul și starea de urgență, suntem capabili să asigurăm produse alimentare pentru cetățeni. APRIL este în permanentă legătura cu MADR, ANSVSA, ANPC, AMRCR, pentru a depista și soluționa potențiale probleme sau disfuncționalități ce pot apărea pe flux de la “furcă la furculiță!”

Reprezentanții APRIL fac un apel la populație de păstrare a calmului și consum moderat. Totodată transmite un mesaj fermierilor și procesatorilor:

”Stimați consumatori, păstrați-vă calmul, nu cumpărați mai mult decât este necesar! Avem destule materii prime, fabricile funcționează la parametrii optimi, totul funcționează în parametrii normali! Pentru fermieri și procesatori: Ministerul Agriculturii împreună cu ANSVSA susțin Filiera Laptelui și lucrează permanent pentru a găsi soluții de susținere în funcție de fiecare etapă a crizei declanșate de această pandemie. Avem destule resurse să trecem și peste acestă epidemie!”, se mai arată în comunicatul transmis de APRUL către Agrointeligența – AGROINTEL.RO.