Ce și cum cumpărămSpecial

Roșii din piață sau din supermarket? Profesorul Vasile Stoleru ne spune care sunt mai sănătoase!

Foto: Rozin Dragusin

Care roșii sunt mai sănătoase: cele din piață sau cele pe care le găsim în supermarket. Profesorul. Vasile Stoleru, specialist în legumicultură şi prorector al Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi, ne spune de unde este bine să cumpărăm tomatele.

Deşi roşiile din pieţe pot fi mai proaspete şi par a fi mai sănătoase, mai ales dacă ascultăm promovarea vânzătorilor, cele din supermarket trec prin zeci de filtre de calitate şi există şanse mult mai mici să fi fost tratate cu diferite substanţe care să le grăbească creşterea sau coacerea.

Roșiile românești cel mai adesea de la mici producători

Prof.dr. Vasile Stoleru arată că după 1990, producerea legumelor a trecut în sferă privată şi în ferme mici şi mijlocii.

„Foarte rar avem ferme legumicole mai mari de 50-100 de hectare. Oamenii au spaţii protejate, chiar sere, de maximum 1,5 – 2 hectare, şi devin producători mici care desfac marfa direct. Există riscul ca în aceste ferme mici să nu existe trasabilitate, de la tot ce înseamnă fertilizarea în momentul legării florilor sau a tratamentelor fitosanitare”, a declarat prof.dr. Vasile Stoleru pentru publicația Ziarul de Iași.

Roșii de la micii producători, în piețe (foto: Facebook.com/Piețe Alexandria)

Producătorii, obligați să treacă într-un registru toate tratamentele aplicate roșiilor

Practic, toţi fermierii, indiferent dacă sunt mari sau mici, sunt obligaţi să îşi înregistrare lucrările din fermă într-un jurnal, însă cercetătorul spune că nu ştie dacă aceste jurnale sunt completate corect, dacă sunt verificate de cineva înainte să pătrundă cu legumele pe piaţa agroalimentară şi că aici este, adesea, o nebuloasă. „Din când în când, Direcţia Sanitară Veterinară ia mostre din pieţe şi face analize de nitriţi, nitraţie sau metale grele, dar pentru depistarea utilizării pesticidelor nu ştiu câte se pot face atunci”, a declarat prof.dr. Vasile Stoleru.

Roșiile cumpărate din supermarket pot proveni de la fermierii români sau din import

Roșiile din supermarket sunt verificate. Sau cel puțin așa ar trebui să fie

În acelaşi timp, nici roşiile din supermarketuri nu sunt lipsite de riscuri. Cele mai periculoase sunt cele care vin afara UE – mai ales din Turcia. „Cele din supermarket care trec printr-un lanţ de certificare, fie că sunt ecologice sau convenţionale, dar garantat nu ajung la raft fără să respecte acest lanţ al trasabilităţii. De aceea de foarte multe ori nu e foarte corect pusă problemă că produsele din piaţă sunt cele mai sănătoase şi cele din supermarketuri sunt tratate”, a explicat prof.dr. Vasile Stoleru.

Roșiile cele mai sigure – de la un fermier sau fermă de încredere

Cel mai sigur mod de a cumpăra roșiile este cel direct de la un producător pe care îl cunoașteți sau pe care îl puteți verifica. Este și cazul tomatelor din supermarket: nu de puține ori, roșiile au pe cutii sau pe pungă proveniența, ferma unde au fost cultivate. În acest fel puteți ușor verifica pe internet informații despre acea exploatație sau puteți lua legătura cu fermierul. În cazul piețelor, vă puteți da seama dacă un comerciant este și producător dacă are la loc vizibil atestatul de producător, dar și facă are puține legume la vânzare. De regulă, un fermier nu poate să aibă în cultură mai mult de 5-6 legume sau fructe, în timp ce un comerciant are zeci de sortimente alese, caută să vândă de toate.

Care roșii sunt mai sănătoase: cele din piață sau cele pe care le găsim în supermarket. „Fără doar şi poate, mai ales la început de sezon, foarte multe fructe ajung să fie forţate. Există riscul acesta şi la supermarket, dar mult mai mic, fiindcă fermele mari nu fac asta când sunt obligate să facă analize la export. Au mai fost situaţii şi la cest nivel, când s-au introdus în ţară şi legume contaminate, există astfel de riscuri fiindcă nu se fac analize la toate loturile care intră în ţară. Dar sunt mult mai multe filtre la intrarea în supermarket, cu siguranţă”, a conchis prof.dr. Vasile Stoleru.