În bucătărieNou pe piață

Tort de ciocolată și Cupcakes, recomandările Adore Cakes pentru Revelion

Pentru că pregătirile pentru masa de sărbători sunt în plină desfăşurare, iar dulciurile reprezintă atracţia mesei în noapte dintre ani, echipa SUPER-HRANA.RO a stat de vorbă cu specialistul în dulciuri Alina Dulămescu, owner Adore Cakes, manufactura cu cele mai delicioase prăjituri.

Vă dezvăluim două reţete uşor de preparat, cu un gust deosebit, marca Adore Cakes

Tort de ciocolată

„Sfatul meu este ca întotdeauna când începeţi un preparat, să vă cântăriţi ingredientele şi să le aveţi la îndemână pentru a nu pierde mult timp.

Pentru a prepara tortul de ciocolată veţi folosi o ciocolată cu 50% cacao, în acest fel preparatul nu este nici foarte amar, dar nici foarte dulce. De asemenea, aveţi nevoie de trei forme, fiecare de 16 cm. În cazul în care nu aveţi cele trei forme, puteţi face forma de 16 cm dacă aveţi doar inelul de formă şi staniol, le modelaţi astfel încât să aibă forma unei tăvi.

Ingredientele de care aveţi nevoie pentru tortul de ciocolată sunt:

Pentru blat– 4 ouă, 160 ml ulei, 265 gr zahăr tos, 320 gr iaurt gros, 200 gr făină, 100 gr cacao, 10 gr praf de copt, 30 gr zahăr vanilat, un praf de sare.

Pentru crema de ciocolată aveţi nevoie de: 300 gr ciocolată cu 50% cacao, 450 ml frişcă lichidă.

Pentru glazură aveţi nevoie de: 750 ml frişcă lichidă grasă, 150 gr zahăr pudră, esenţă de vanilie după gust.

Pentru a face blatul, este nevoie ca ingredientele preparate să stea la cuptor în formele de staniol aproximativ 25 de minute la temperatura de 150 de grade, la cuptorul preîncălzit.

Crema obţinută se pune între feliile de tort, după care, cu cremă, trebuie să nivelaţi forma tortului. Tortul poate fi decorat cu bomboane de ciocolată, flori comestibile, fulgi de ciocolată, cu bezele, în funcţie de preferinţe şi imaginaţie”, a mărtusisit pentru SUPER-HRANA.RO, Alina Dulămescu, owner Adore Cakes.

Cupcakes

„Pentru preparat aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

Pentru blatul de ciocolată veţi folosi: 4 ouă, 160 ml de ulei, 265 gr zahăr  tos, 320 gr iaurt gros, 200 gr făină, 100 gr cacao, 10 gr praf de copt, 30 gr zahăr vanilat, un praf de sare.

Pentru cremă aveţi nevoie de: 500 gr de unt la temperatura camerei, 500 gr zahăr pudră cernut, două linguriţe esenţă de vanilie, 50 ml de lapte, colorant la alegere.

Pentru umplutură aveţi nevoie de: gem de caise, şi gem de zmeură.
Ouăle se amestecă cu ingredientele umede şi cu zahărul, iar după ce le-aţi mixat cu ajutorul unui mixer, adăugaţi şi făina, zahărul vanilat, praful de copt şi cacao.

Se adaugă preparatul în formele de brioşe şi se pun la cuptor pentru 25 de minute la 150 de grade.

După ce prăjiturele au fost scoase de la cuptor, pentru a le putea umple cu dulceaţă acestea se găuresc şi se adaugă gemul, după care se adaugă crema obţinută din ingredientele menţionate, sub orice formă doriţi să le decoraţi. Le puteţi orna cu fructe şi veţi obţine cu siguranţă prăjiturele colorate şi gustoase pentru masa de sărbători”, conchide Alin Dulămescu.

Text: Camelia Diaconu