-

Un hub culinar din trei restaurante, unic în România, marca Joseph Hadad

Chef Joseph Hadad a anunțat o mișcare surpriză în ceea ce privește viitorul restaurantelor sale, urmând să finalizeze un hub culinar format din cele două restaurante deja existente plus unul nou, până la sfârșitul anului.

Este vorba de o decizie strategică de business, dar și de un vis al lui Chef Hadad, potrivit unui comunicat de presă. “Primăvara acestui an a fost o provocare pentru Chef Hadad, dar a fost și o perioadă în care a continuat să fie prezent în fața publicului prin rețetele transmise prin intermediul canalului IGTV, de acasă. În același timp, a început să funcționeze cu succes serviciul de livrări al brasseriei CAJU și cel de catering pentru evenimente, care vor continua în lunile următoare. Dar o asemenea perioadă necesită și luarea unor decizii pe termen lung, iar  cu îndrăzneala ce îl caracterizează, a luat această decizie strategică de business: realizarea hubului pe strada Nicolae Golescu.

Primul este brasseria CAJU by Joseph Hadad, care va prezenta același stil de casual dining ce îi permite lui chef Hadad să ofere oaspeților preparate ce amintesc de gusturile copilăriei sale, cu puternice influențe nord-africane.

Al doilea restaurant este JOSEPH by Joseph Hadad, care se va muta în apropiere de CAJU. Lucrările de amenajare ale spațiului  complexe și necesită câteva luni de lucru până la lansare. Atunci când l-a înființat, ca tribut adus pasiunii sale de o viață, Joseph Hadad a visat ca restaurantul ce-i poartă numele să devină universul unei revoluții gastronomice în România, acel loc special, așteptat și dorit în București. Timp de 7 ani, JOSEPH a îmbinat cultul pentru gastronomia gourmet cu nevoia de a fi într-un spațiu confortabil, primitor și rafinat, cu servicii de top. Toate aceste elemente se vor regăsi și în noul JOSEPH, pe care chef Hadad îl va inaugura la sfârșitul anului.

Un nou concept MACE care îmbină deea de bar cu cea de masă 

Al treilea restaurant se va afla la 50 de metri de CAJU și are un concept ce combină foarte bine ideea de bar, cu cea de masă. Curând, vom putea dezvălui mai multe despre conceptul celui mai recent proiect, MACE by Joseph Hadad, despre care putem spune pentru moment că va avea puternice influențe marocane. Aici, vor exista feluri de mâncare unicat, foarte aromate și nișate, pe lângă alte preparate de inspirație marocană. Inaugurarea restaurantului va avea loc în cursul lunii august a acestui an.

Chef Joseph Hadad crede în magia răsfățului culinar și permanent experimentează mixuri de arome, inovează rețete și realizează preparate de autor ce nu pot fi savurate în niciun alt loc din România. În hubul culinar pe care îl va crea, orice masă va fi o experiență în sine, ca un ritual gastronomic personalizat pentru fiecare client în parte. Lumea Joseph Hadad înseamnă o fuziune de gusturi, arome și savoare, gata să bucure și cei mai pretențiosi gurmanzi.