Pâinea feliată e burdușită cu E-uri pentru a ascunde defectele de calitate a făinii. Studiul APC România indică și alte informații alarmante
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa consumului de pâine. Astfel, un român consumă în medie circa 97 de kilograme de pâine pe an. Tocmai pentru că suntem cei mai mari consumatori de pâine din Europa, specialiștii de la APC România consideră că este necesar să aflăm ce conține toată gama de pâine feliată ce se vinde în comerț.
În acest sens, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a achiziționat, în cursul lunii septembrie, 52 de tipuri de pâine feliată, din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), fabricată/distribuită de 19 producători, cu gramajul cuprins între 240 g și 700 g.
Studiu asupra pâinii feliate din comerț face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, APC România își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să învețe consumatorul care sunt criteriile după care este bine să alegi un produs.
Au fost analizate 52 de sortimente de pâine feliată
Din cele 52 de pâini feliate ce au facut parte din stusiu, un procent de 30% a fost reprezent de pâinea obținută din făină albă, 15% pâinea din făină de graham, 11% pâinea din făină neagră, 10% pâine dietetică, 10% pâine din făină de secară, 10% pâine cu făină integrală, 10% pâine obținută din alte tipuri de făinuri (fără gluten, cu cartofi, din grâu sălbatic, cu amestecuri de făinuri) și 4% pâine intermediară.
96% din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională
Ingredientele care compun o pâine tradițională sunt făina, apa, sarea și drojdia. În afara tipurilor de făinuri din cereale, în compoziția sortimentelor de pâine feliată analizată, s-au identificat și alte ingrediente precum: margarina, ulei vegetal de palmier, zahăr, făină de soia, făină de fasole, fibre vegetale, glucoză, fibre de citrice, lapte praf, sirop de glucoză, zer praf, ulei vegetal (nu se menționează tipul), ulei de rapiță, amidon de porumb, făină de orez, făină de porumb, gluten, grăsimi vegetale nehidrogenate, fulgi de cartofi, acid ascorbic, acid sorbic, diacetat de sodiu, carbonat de calciu, cisteină, esteri ai acidului diacetiltartric cu mono și digliceride ale acizilor grași.
60% din sortimentul analizat are adaos de gluten
Adosul de gluten în orice sortiment de pâine indică faptul că, făina folosită la obținerea pâinii este săracă în proteine, are o capacitate redusă de hidratare și deci este de o calitate inferioară. Pentru a îmbunătății caracteristicile acestei făini se adaugă un surplus de gluten.
73% din pâinile analizate conțin conservanți alimentari
Pâinea feliată este preferată de consumatori în primul rând pentru că rezistă mult mai mult timp decât pâinea proaspătă. Trebuie să știți faptul că, pâinea feliată și amabaltă rezistă mai mult pentru că conține conservanți alimentari. Conform studiului efectuat de APC România, în 73% din produsele analizate s-au identificat în compoziția lor conservanți alimentari, iar la 21% dintre produsele analizate s-au identificat câte 2 tipuri de conservanți alimentari.
56% din pâinea analizată conține zahăr
La 56% dintre produsele analizate s-au identificat adaosuri de zaharuri cum ar fi: glucoză (indice glicemic 100) și sucroză (zahăr – indice glicemic 70). Glucoza și sucroza sunt carbohidrați cu indice glicemic mare, deci cu asimilare rapidă, fapt ce obligă pancreasul să secrete insulina, care este hormonul transportator al glucozei din sânge. Oferind mai multă energie organismului de cât are nevoie, excesul de glucoză se depune sub forma de grăsimi sau colesterol pe vasele de sânge, fapt ce provoacă pe termen lung boli precum constipația cronică, cancer de colon și afecțiuni cardiovasculare.
18 tipuri de aditivi alimentari
În cele 52 de produse analizate s-au identificat 18 aditivi alimentari, după cum urmează:
E170 – carbonat de calciu este un colorant de suprafață care în concentrații mari provoacă flatulență, constipație, hemoroizi și pietre la rinichi;
E200 – acid sorbic este un conservant obținut dintr-un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii;
E262 – diacetat de sodiu este un conservant care îndeplinește si funcția de reglare a acidității;
E282 – propionat de calciu este un conservant care poate provoca migrene și reacții alergice;
E300 – acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care în cantități mari poate produce diaree, atacă smalțul dinților și formarea calculilor la rinichi;
E334 – acid tartric este un agent de reglare a nivelului de aciditate;
E344 – citrat de lecitină este folosit ca și conservant;
E341 – fosfat monocalcic se folosește ca agent de solidificare și poate produce tulburări intestinale.
E412 – gumă de guar, agent de îngroșare. Poate provoca alergii;
E415 – gumă de xantan este produsă prin fermentarea glucozei și este folosit în industria alimentară ca stabilizator şi agent de îngroşare;
E422 – glicerină se folosește ca umectant cu rol în păstrarea hidratării pâinii pentru a menține în mod artificial prospețimea acesteia;
E464 – hidroxipropilmetilceluloză – utilizat ca agent de îngroşare, dar şi ca umplutură;
E471 – mono și digliceride ale acizilor grași;
E472 – esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași;
E472e – esteri ai acidului diacetil tartric cu mono și digliceridele acizilor grași;
E481 – stearoil 2 lactilat de sodiu este un emulgator și agent de tratare a făinei;
E920 – cisteină este agent de tratare a făinei, nu se adaugă în făina integrală, iar diabeticii trebuie sa evite această substanță pentru că poate interfera cu insulina.
Topul fabricilor care folsesc cei mai mulți aditivi alimentari
În cadrul studiului realizat Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, a realizat și un top al fabricilor de pâine, în funcție de numărul de aditivi pe care îl folosesc. Iată cum arată clasamentul:
SC Good Milles Romania SA Ilfov – pâine feliată rotundă cu făină de secară 500 gr -7 aditivi;
SC Velpitar SA Ramnicu Valcea – franzelă neagră feliată 300 gr – 6 aditivi;
SC Onix Panificatie SRL Bucuresti – pâine cu făină graham 300 gr – 5 aditivi;
SC Good Milles Romania SA Ilfov – pâine dietă feliată din amestec de făinuri și tărâțe de grâu 400 gr – 5 aditivi;
SC Good Milles Romania SA Ilfov – pâine toast feliată cu amestec de făină de grâu și secară 600 gr -5 aditivi.
Părerea specialiștilor din industria alimentară
Specialiștii din industria alimentară care au contribuit la realizarea acestui studiu sunt extrem de îngrijorați cu privire la felul în care unele fabrici de procesare înțeleg să facă pâine. ”În prezent, există pe piaţa din România o multitudine de sortimente de produse de panificaţie, obţinute din făină rafinată şi din păcate, cu aport de aditivi utilizaţi pentru reducerea ciclului de fabricaţie, mascarea unor defecte de calitate ale făinii, mărirea termenului de valabilitate a produselor, creşterea gradului de automatizare a procesului tehnologic de obţinere şi, nu în ultimul rând, satisfacerea cerinţelor comerciale, în timp ce produsele dietetice şi cele pentru copii sunt aproape inexistente”, a precizat profesorul Adriana Dabija, Expert Tehnic în Domeniul Ingineria Produselor Alimentare.
Pâinea feliată nu are nimic în comun cu pâinea tradițională
Este considerată pâine tradițională cea care este făcut din doar 4 ingrediente: făină, apă, sare și drojdie, orice altceva adăugat face că pâinea să își piardă din savoarea și gustul autentic de pâine.
”Pâinea feliată este un produs care, în cele mai multe situații, nu mai are nimic din gustul și savoarea pâinii tradiționale. În compoziția ei există ingrediente care au denaturat rețeta acestui produs, cum ar fi: margarina, uleiul de palmieretc, la care se adaugă aditivi alimentari din belșug. Recomand consumatorilor să consume pâine neagră, pâine integrală și pâine graham, realizată numai din cele 4 tipuri de ingrediente (făină, apă, drojdie și sare), deoarece numai așa pot beneficia de substanțe minerale (calciu, fosfor și fier), fibre, vitamine din complexul B (B1, B2 și B6) și vitamina PP. Le sugerez să cumpere pâine numai după o atentă verificare a ingredientelor, a termenului de valabilitate și să fie circumspecți la anumite mențiuni nutriționale și de sănătate, care apar pe ambalajul unor produse de acest tip”, a explicat Costel Stanciu, președinte APC România.