Secretele unui pui bine fript. De ce trebuie așezat mereu cu pieptul în jos
Cum să gătești într-un timp cât mai scurt un pui întreg la grătar! Puiul gătit întreg are o savoare deosebită, de aceea chiar dacă timpul de gătit este mai mare, merită efortul. Pentru a se frige însă într-un timp cât mai scurt cu putință, puiul trebuie așezat cu pieptul în jos.
Înainte de a așeza puiul cu partea cu piele în sus, este bine să-l presezi cu ajutorul palmelor astfel încât să aplatizezi cât mai mult pieptul.
Pieptul puiului conţine cea mai mare parte din carne și de aceea cu cât acesta este mai aproape de sursa de căldură, cu atât mai repede se va găti puiul.
Pentru a micșora și mai mult timpul de gătit, este bine ca înainte de a așeza puiul pe grătar, acesta să fie tăiat cu o foarfecă de bucătărie de-a lungul coloanei vertebrale de-o parte și de alta, pană în dreptul gâtului. Următorul pas este îndepărtarea coloanei.
Când crezi că puiul este aproape gata, îl poți încerca cu o scobitoare pentru a te asigura că este fix așa cum trebuie. Dacă introduci scobitoarea în diferite zone din pui, și din carne țășnește un suc clar, transparent, atunci înseamnă că puiul este făcut.