-

Curtea Supremă din Irlanda: Pâinea din restaurantele Subway nu poate fi numită pâine deoarece conține prea mult zahăr!

Pâinea servită de lanțul de restaurante fast-food Subway nu este de fapt pâine! Curtea Supremă din Irlanda a decis că pâinea folosită de restaurantele Subway conține prea mult zahăr și din această cauză nu poate fi numită pâine, adică aliment de bază.

Cantitatea de zahăr din pâinea de la Subway, de cinci ori peste limita prevăzută de lege, a arătat că nu se încadrează în definiţia legală a unui aliment de bază. Hotărârea a inclus pâinea albă şi integrală, iar definiţia serveşte pentru a diferenţia pâinea de alte produse de patiserie.

Hotărârea a venit după o contestaţie introdusă de lanţul de restaurante Subway Bookfinders, care susţinea că pâinea pentru sandvişurile sale este un aliment de bază şi, prin urmare, poate fi scutit de la plata TVA.

Conform Legii privind impozitul pe valoarea adăugată din Irlanda, în vigoare din 1972, pâinea de la Subway nici măcar nu poate fi definită ca un aliment de bază deoarece conţine prea mult zahăr.

Nu este prima dată când produsele vândute de Subway cează controverse. În 2014, compania a decis să renunţe la agentul de albire a făinii, azodicarbonamidă, din produsele sale de panificaţie, în urma unei petiţii care a circulat online. Ingredientul, utilizat în mod obişnuit la fabricarea covoraşelor de yoga, a fost interzis de Uniunea Europeană şi Australia în produsele alimentare.

Subway este un lanţ de restaurante fast-food din SUA cu sucursale în peste 100 de ţări, printre care şi România.