Inedit: un festival literar organizează un concurs de prezentare a conservelor tradiţionale moldoveneşti
Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” Iaşi lansează concursul de prezentare a conservelor tradiţionale moldoveneşti “Cămara lui Păstorel” – eveniment inclus în cadrul Festivalului Teodorenii. Degustarea şi jurizarea vor avea vineri, 27 noiembrie 2015, ora 19:00, în Sala de conferinţe a restaurantului Eden din Iaşi.
Dacă prin cămara bunicii stau bine ascunse zacuştile, dulceţurile, gemurile, magiunurile sau murăturile, iar reţeta este atractivă şi mai puţin cunoscută, iată o bună ocazie de a le promova şi de a câştiga premii incitante.
Cine poate participa
Concursul se adresează cititorilor Bibliotecii Judeţene Iaşi, de toate vârstele şi are ca scop încurajarea şi totodată promovarea tradiţiilor culinare moldoveneşti, biblioteca având obligaţia de a contribui la consolidarea şi valorificarea sentimentului de identitate locală şi culturală în comunitate.
Persoanele interesate pot participa la concurs prin completarea unui formular disponibil la sediul central al Bibliotecii “Gh. Asachi” din Iaşi.
Cum se face jurizarea
Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu condus de Marius Cristian, zis şi Costăchel. Vor fi punctate:
- Instituirea unei denumiri care poate fi brand;
- Calitatea gastronomică a produsului (pe gustate);
- Aspectul vizual al produsului;
- Diferenţele specifice (ingrediente).
Premiile constau în ustensile de bucătărie.
Produsele care nu se încadrează în linia bucătăriei moldoveneşti nu vor fi acceptate în concurs (a se vedea reţetarul păstorelian din volumele “Gastronomice” şi “De re culinaria”).
Biblioteca judeţeană “Gh. Asachi” din Iaşi organizează, în perioada 25-27 noiembrie 2015, prima ediţie a festivalului “Teodorenii”, o sărbătoare a genurilor literare. Scopul festivalului este celebrarea contribuţiei deosebite a celor doi fraţi Teodoreanu, Ionel (romancier) şi Păstorel (epigramist), la viaţa culturală ieşeană.