-

Pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Cafelei, îți plătești cu versuri cafeaua! Componentă caritabilă pentru educația copiilor

Pe 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cafelei, Julius Meinl organizează The Great Gathering – cea mai mare întâlnire poetică din istoria brandului în România. În locațiile participante în campanie, oamenii sunt așteptați întreaga zi, alături de cineva drag, pentru a plăti cu versuri cafeaua sau ceaiul preferate de la Julius Meinl – nu trebuie decât să scrie câteva versuri. O întâlnire online va avea loc pe  pagina de Facebook Julius Meinl, începând cu ora 19:00. Gazda evenimentului online va fi actorul Vlad Logigan.

Potrivit unui comunicat remis FOOD-RETAIL.RO, marca premium vieneză de cafea și ceai Julius Meinl a colaborat cu organizația de caritate globală pentru educație, Worldreader, pentru a aduce puterea cuvintelor copiilor care au nevoie. Anul acesta, de Ziua Mondială a Cafelei, Julius Meinl îi încurajează pe iubitorii de cafea să redescopere puterea cuvintelor și să invite un prieten  la o întâlnire cu cafeaua (virtual sau în viața reală). Fiecare regăsire din ziua evenimentului va reprezenta contribuția locală la cauza WorldReader*, împreună cu șansa ca fiecare user să câștige unul dintre premiile puse la dispoziție. De fiecare dată când Julius Meinl este etichetat, este donat 1 € către Worldreader, până la suma maximă de 10k euro.

“Julius Meinl și Worldreader se unesc în convingerea comună conform căreia cuvintele au puterea de a face diferenţa şi de a influenţa, atât pe noi, cât şi ȋntreaga lume. Odată cu pandemia globală care a făcut ca lumea să fie blocată, cuvintele ne-au ajutat să rămânem conectați într-o perioadă de izolare colectivă. Dar puterea cuvintelor depășește cu mult experiența ultimelor luni. Cu 14% din populația globală analfabetă, aducerea oamenilor în lumea cuvintelor  îi introduce într-o formă de expresie creativă și are efecte de lungă durată asupra vieții individuale, contribuind la eliminarea sărăciei, reducerea inegalităților și îmbunătățirea prosperității”, se arată în comunicatul citat.

Ziua Internațională a Cafelei a fost pentru noi, în ultimii ani, un prilej de a celebra cuvintele care aduc oamenii împreună, dincolo de sarcini cotidiene sau întâlniri cu obiective precise. Julius Meinl ne invită să savurăm o ceașcă cu cafea online sau offline, să ne lăsăm purtați de inspirație și să scriem pe o foaie de hârtie un poem, care devine monedă de schimb pentru cafeaua preferată. Anul acesta, încurajăm oamenii să redescopere puterea cuvintelor împreună cu Worldreader şi fiecare poem contează ȋn atingerea obiectivului de a susţine alfabetizarea la nivel global. Donaţiile strânse vor finanţa proiecte de alfabetizare ȋn ţările de provenienţă a cafelei noastre: Etiopia, Kenya şi India. Invitați o persoană dragă la o ceașcă cu cafea sau ceai și alăturați-vă nouă în lupta împotriva analfabetismului”, a declarat Mădălina Sultan, Marketing Manager Julius Meinl.

Începând cu 15 septembrie, fanii Julius Meinl s-au putut inspira și și-au arătat sprijinul scriind o invitație personală pe o ceașcă virtuală Julius Meinl, etichetând un prieten pentru a-l invita la o ceașcă cu cafea de Ziua Internaţională a Cafelei, etichetând şi @juliusmeinlofficial. Pe 1 octombrie, consumatorii pot face o fotografie sau o captură de ecran cu întâlnirea la cafea (virtuală sau reală) și o pot posta în pagina de Facebook Julius Meinl România sau în povestirile lor. Fiecare partajare și etichetare vor ajuta copiii din întreaga lume să citească.

Toate imaginile si poemele vor fi parte din galeria digitala Julius Meinl, ce va apărea pe pagina de Facebook a Julius Meinl România, iar câștigatorii vor fi comunicați și pe contul de Instagram.