Petisante, serviciul de food delivery cu meniuri sănătoase, din ingrediente locale
Chef Mihai Irimia, în colaborare cu nutriționistul Cristian Mărgărit, au creat Petisante, cel mai nou serviciu de food delivery de pe piața din România. Aceștia își propun ca prin intermediul proiectului să revoluționeze industria alimentară locală prin meniuri delicioase, sănătoase și perfect echilibrate nutrițional. Acestea vor fi livrate înpând cu luna ianuarie.
Petisante se adresează celor care nu au destul timp să gătească și își doresc și o alimentație echilibrată, bazată pe principii corecte de nutriție. Afacerea pornește de la o investiție de 500.000 de euro, cu promisiunea de a oferi consumatorilor alimente sănătoase, dar care își păstrează savoarea și rămân hrănitoare.
„Încă din 2001, mi-am dorit să educ cât mai mult oamenii cu privire la ce înseamnă o alimentație sănătoasă și echilibrată. Această dorință și expertiză este rezultatul a peste 18 ani de activitate, pe care acum este mult mai ușor să le aplic practic prin rețetele Petisante. Meniurile noastre au câteva caracteristici care le fac deosebite, atât din punctul de vedere al gustului, cât și al beneficiilor pentru sănătate. Folosim ingrediente de calitate, apelăm la metode moderne pentru gătit, facem combinații corecte ale alimentelor și, printr-o vastă diversitate, asigurăm echilibrul nutrițional. Acest mod de alimentație gustos și sănătos oferă, pe termen scurt, energie crescută, stare de bine, digestie îmbunătățită și arderea excesului de grăsime. Pe termen mediu și lung, asigură o stare de sănătate optimă și încetinirea proceselor degenerative și de îmbătrânire”, a declarat Mihai Irimia, fondator și CEO Petisante.
Cinci tipuri de meniuri, perfect echilibrate nutrițional
Petisante le propune clienților săi bunătăți locale, gustoase, în 5 planuri sănătoase. Aceasta este viziunea comună a fondatorilor Mihai Irimia, chef, și Cristian Mărgărit, nutriționist, de aceea ingredientele provin de la producători locali. Meniurile astfel realizate asigură o nutriție completă, în funcție de tipul de alimentație și stilul de viață al fiecărei persoane.
Oferta Petisante include meniul Superlogic, care este de bază în susținerea sănătății și energiei celor care au un nivel de efort redus spre mediu și petrec mult timp la birou. La polul opus se află meniul Superactiv, dedicat persoanelor care practică mult sport și au nevoie de mese copioase. Aici aportul de proteine și carbohidrați este crescut. Meniul Superfish include pește și fructe de mare, pe lângă combinațiile de proteine vegetale. Meniul Supervegan se adresează celor care nu consumă produse de origine animală sau țin post. O variantă foarte atractivă este și meniul Supereasy, pentru cei care renunță la una din mesele de peste zi, respectiv la cină sau la micul dejun.
Clienții pot alege singuri din cele 5 opțiuni de meniuri sau se pot consulta cu specialiștii Petisante, astfel încât să opteze pentru cea mai bună variantă împreună, în funcție de preferințe, obiective de sănătate și nutriție sau specificul personal. Prin prisma faptului că fiecare consumator primește exact alimentele de care are nevoie, este redusă considerabil risipa alimentară.
Nutriție completă, realizată cu ingrediente de cea mai bună calitate, de la producători locali
Pentru ca produsele pe care Petisante le folosește în fiecare meniu să fie de cea mai bună calitate, acestea sunt achiziționate de la producători locali, cum este ferma organică de legume Ecokult, producători care cresc animale în mod responsabil precum Curcanul Vesel, Karpaten Meat sau producători de micro plante, precum MicroGreens.
Grija față de alimentația clienților se reflectă și în grija față de mediul înconjurător. Petisante se implică și în educația consumatorului și încurajează prin toate mijloacele reciclarea ambalajelor și folosirea celor biodegradabile și compostabile. Este, totodată, printre primele companii din lume care folosesc ambalajele cu impact scăzut asupra mediului.
Investiția în proiectul Petisante și țintă pentru 2020
Petisante a fost fondat ca urmare a unei prime investiții în valoare de 500.000 euro. Dintre aceștia, 200.000 euro au fost alocați pentru laboratorul de producție, logistică de transport, ambalaje, construcția site-ului și pentru componenta de promovare. Diferența de 300.000 euro a fost destinată achiziționării unui teren pe care va fi dezvoltată, în 2020, propria fermă de legume.
Ținta Petisante pentru 2020 este să ajungă la 10.000 de clienți unici, pe care își propune să-i ajute să mănânce sănătos și să înțeleagă că mâncarea echilibrată nutrițional poate avea gust senzațional. În primă fază, Petisante va livra în București și zonele apropiate Capitalei, cu focus pe parcurile corporate și comerciale. Pentru faza a doua a proiectului este prevăzută o extindere în orașele mari din țară: Cluj, Iași, Timișoara, Oradea sau Brașov.