Plafonarea prețurilor la alimente în raport cu ultimele 3 luni. Propunerea deputatului Valeriu Steriu!
Proiectul de lege pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază ar putea fi votat într-o formă care să nu pună în pericol relația dintre retaileri și producători. Deputatul PSD Valeriu Steriu, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, a depus mai multe amendamente la inițiativa legislativă, iar cel mai important dintre acesta prevede ca plafonarea prețurilor la alimente să vizeze ca adaosul maxim pe fiecare componentă a lanţului de distribuţie şi vânzare cu amănuntul să nu poată depăși media adaosului practicat în ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență.
Amendamentul depus de parlamentarul Valeriu Steriu vine să prevină o explozie a prețurilor. Astfel, producătorii au libertatea să majoreze prețurile acolo unde acestea nu mai pot fi menținute la nivelul actual, însă reterilerii nu pot să aplice un adaos comercial mai mare decât ceea ce au practicat până în prezent, în ultimele trei luni.
”Se plafonează preţurile la raft ale alimentelor care fac parte din coşul minim de consum prevăzut prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, aprobată prin Legea nr. 554/2001, cu modificările ulterioare, după cum urmează: la preţurile de livrare ale producătorului, adaosul maxim pe fiecare componentă a lanţului de distribuţie şi vânzare cu amănuntul nu va putea depăși media adaosului practicat în ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență, pe toată perioada stării de urgenţă şi pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă”, se arată în primul amendament depus la articolul 2 din proiectul de lege inițiat de PSD și aflat în procedură de urgență la Camera Deputaților, după ce a fost adoptat de Senat fără modificicări.
Prin cel de-al doilea amendament depus de deputatul PSD Valeriu Steriu se amână intrarea în vigoare a Legii 28/2020, care oferă posibilitatea comerciantului să crească termenele de plată: ”Se prorogă termenul de intrare în vigoare al Legii 28/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 1 aprilie 2020, pe toată perioada stării de urgenţă şi pe o perioadă de cel puțin 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă”.
”Pe perioada stării de urgenţă se pot plafona preţurile la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică (energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanţi etc.), în limita preţului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgenţă. Plafonarea prețului fiind imposibilă din cauze care țin de evoluțiile prețurilor la materiile prime (intern și internațional), o limitare a componentei adaosului alimentar la media ultimilor 3 luni poate reprezenta o soluție a eliminării unor practici de tip speculativ. Necesitatea acestui aliniat derivă din faptul că la data de 16 mai 2020 vor intra în vigoare prevederile Legii 28/2020 (modificarea Legii 321/2009), modificări care oferă posibilitatea comerciantului să crească termenele de plată de la 30 de zile, excepție făcând doar produsele proaspete la care termenul s-a modificat de la 7 la 14 zile. Prin eliminarea termenului de plată de 30 zile, se dă posibilitate marilor comercianți, lanțurilor de retail, de a mări perioada de plata la peste 45, 60, 90 sau 120 zile, așa cum se proceda înainte de intrarea în vigoare a Legii 150/2016). Totodată, Legea 28/2020 oferă posibilitatea introducerii de taxe suplimentare pentru producatori prin modificarea condițiilor comerciale existente”, se arată în motivare.
Ultimul amendament propus de deputatul PSD Valeriu Steriu face referire la Articolul 6 din corpul legii și mărește perioada de aplicabilitatea a Legii pentru plafonarea temporară a prețului la alimente cu încă 60 de zile, după încetarea stării de urgență, pentru corelare cu Articolul 2 : ”Prezenta lege se aplică pe întreaga perioadă a decretării stării de urgenţă, cât şi 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă”.
Senatorii au dat vot favorabil, marţi – 31 martie, într-o şedinţă de plen online, proiectului de lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate.
Proiectul prevede că la preţurile de livrare ale producătorului, adaosul maxim pentru întreg lanţul de distribuţie şi vânzare cu amănuntul va fi de maxim 10% pe toată perioada stării de urgenţă şi pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data instaurării stării de urgenţă.