Realitatea din HORECA: Unele restaurante nu se vor mai deschide NICIODATĂ, altele funcționează ”PE AVARIE”!
Criza cauzată de pandemia COVID -19 a dus nu doar la suspendarea activității multor restaurante, ci și la închiderea definitivă a unor afaceri HORECA. Unii operatori au ales să se reorienteze, mizând pe mutarea în spații cu terasă și/sau pe adăugarea serviciilor delivery/to go, însă chiar și așa, scăderile vânzărilor au fost cu până la 80% față de anul precedent. Alții caută să vândă afacerile, fie “la cheie”, fie în vederea regândirii unor alte afaceri de alți antreprenori în spațiile existente. Ba chiar sunt dispuși să facă schimb cu ale imobile – apartamente sau alte tipuri de spații comerciale.
Potrivit unui studiu recent realizat de Restograf și Mediafax, 42,7% dintre restaurante și-au sistat temporar activitatea și chiar au tras obloanele.
Costel Popa, jurist și proprietarul agenției imobiliare Popa Costel (www.popacostel.ro), spune că antreprenorii care au apelat la agenția sa pentru a-și vinde restaurantele aveau spațiile închiriate, iar în perioada izolării, au fost nevoiți să renegocieze chiriile. “Unii proprietari au fost înțelegători, unii au acceptat chiar și neplata chiriei o perioadă. Însă, din păcate, și astfel, în contextul sistării forțate a activității, oamenii nu și-au mai putut păstra afacerea, așa că preferă să o vândă’’, a precizat Costel Popa, pentru Agrointeligența FOOD&RETAIL. Potrivit acestuia, mulți sunt dispuși să negocieze. Deasemenea, unele spații se vând chiar și în rate.
Cum domeniul HORECA nu pare să aibă o soartă bună în următoarea perioadă, mai ales odată cu noile restricții de la 1 august și dacă mai luăm în calcul și venire sezonului rece, interes pentru cumpărarea unor astfel de spații nu prea există. Totuși sunt căutate terasele. “Interes ar fi pentru spațiile cu terase mari, dar și aici sunt precauții, pentru că se pune întrebarea ce se va întâmpla la iarnă, dacă nu se va permite redeschiderea în interior. Până una alta, sperăm să nu se instaureze din nou starea de urgență”, ne-a mai spus Costel Popa.
Pe site-ul menționat mai sus am găsit, de exemplu, un anunț de vânzare a unui imobil, inițial benzinărie, transformat ulterior în restaurant și care poate fi iarăși transformat în benzinărie. Spațiul are 267 mp construiți, teren de 2.665 mp, deschidere directă la DN5/E70/E85, ce leagă Bucureștiul de Giurgiu. Are puț de mare adâncime, curent trifazat și în viitor, posibilitatea de racordare la gaze. Preț:180.000 euro.
Un alt anunț este de vânzare a unui restaurant din zona Obor cu autoservire (parter +etaj), suprafață de 180 mp plus terasă de 80 mp. Spațiul este închiriat pentru 5 ani cu 2.000 euro/lună, prețul de vânzare fiind 270.000 euro.
“Cumpărarea unui restaurant azi? Pentru cineva motivat și care gândește în perspectivă poate fi un avantaj. E greu să construiești un business de la zero”
Dar cine și de ce ar investi azi într-un restaurant? Proprietarul unui pub ultracentral din capitală crede că, pentru cineva interesat de o investiție pe termen lung, preluarea unui astfel de spațiu ar putea fi o oportunitate. Spațiul pe care îl cedează, de 400 mp, terasă de 150 mp plus rooftop, este complet utilat, inclusiv bucătăria amenajată conform normelor în vigoare cu toate echipamentele în custodie. Deasemenea, mai deține o instalație draft cu 32 beri cu design unic (atașată la cameră frigorifică, sistem unic în România).
Afacerea, spune proprietarul acesteia, este funcțională, de 10 ani în zonă, cu un public fidel. Dar efectiv, proprietarul acesteia spune că nu mai vrea să se ocupe de ea.” Este o perioadă dificilă pentru orice înseamnă horeca. Nu prea cred că stă cineva pe roze”, ne-a precizat acesta.
Întrebat de Agrointeligența FOOD&RETAIL de ce crede, totuși, că ar putea vinde în aceste condiții, ne-a spus că o afacere “de-a gata” ar putea fi oportună pentru cineva motivat, care gândește în perspectivă. “La un moment dat, lucurile își vor reveni la normal. E greu pentru oricine să construiască un business de la zero. E un avantaj pentru cine își dorește asta, în momentul acesta”.
Reorientarea către terase – o soluție temporară
Alți antreprenori încă au restaurantul închis de pe perioada izolării și stau în oarecare expectativă – nu îi lasă inima să închidă definitiv, să cedeze afacerea dar nu știu când și în ce condiții vor mai redeschide. Nici nici nu exclud vânzarea, dacă actualele restiricții se vor prelungi și nu va fi permisă reluarea activității în interior.
Este cazul proprietarei unui restaurant central (zona Amzei), dar fără terasă (avea doar câteva măsuțe afară) și miza foarte mult pe străini, înaintea pandemiei. Dar pentru că, spune ea, avea o echipă întreagă cu care lucra de ani ca într-o familie și ținea foarte mult la brand, nu putea renunța definitiv, așa că s-a orientat către un spațiu cu terasă mare.
“După starea de urgență, nu avea sens să redeschidem restaurantul pentru că nu ne puteam baza pe venituri din cele câteva măsuțe de afară. În plus, trei sferturi dintre clienții noștri erau străini, turiști de la hotelurile din zonă, oameni de afaceri. Chiar dacă va fi permisă redeschiderea în interior, suntem destul de sceptici pentru că e posibil ca oamenii să fie reticenți, să nu mai iasă ca înainte. Sincer vă spun, nu știu ce să fac, în actualele condiții”, ne-a precizat aceasta.
Un noroc, dacă se poate spune așa, e faptul că proprietarul spațiului din Amzei a acceptat neplata chiriei. Astfel, aceasta a putut închiria un alt spațiu cu o grădină frumoasă în Popa Nan, la care a muncit cu întreaga familie și cu echipa restaurantului (aceeași de la cealaltă locație) cot la cot.
“Nu puteam închide definitiv businessul. Aveam angajații cu care lucrez de mulți ani, e parte din sufletul meu și al familiei mele aici. În plus, aveam clienții fideli. Toată lumea mă întreba – angajații, clienții – ce facem, dacă nu deschidem în altă parte. Au venit aici, la terasă și clienți de dincolo”, a mai spus aceasta.
Deși terasa are clienți, evident nu cum ar fi avut în mod normal, vara, proprietara acesteia este conștientă că deocamdată, nu se poate baza decât pe aceste luni de sezon cald. “Oamenii sunt sceptici, se feresc, este normal. Am avut o nuntă mică, unde mireasa stătea cu masca în aer liber.”
Soluții de avarie
În aceste condiții, pentru a-și suplimenta veniturile, și-a adăugat alte servicii – evenimente private, în condițiile permise de lege, evenimente tematice de tipul Seafood Day Off sau Steaks Day Off cu 20% reducere la prețurile anumitor preparate față de cele din meniu, serviciul de delivery și se pregătește să lanseze kit-urile “de mâncat acasă ca la restaurant”. Acestea sunt, practic, niște pachete de ingrediente, fix în cantitatea care trebuie pentru o persoană, cu rețetă cu tot. “Cei care nu vor să iasă își pot comanda aceste kit-uri la preț mai mic decât la restaurant. Ies mai bine și cantitativ că nu mai trebuie, de exemplu, să își un borcan întreg de sos, o pungă de parmezan sau o pungă de paste dacă vor doar două porții. Au exact cantitatea care le trebuie și pot lua câte kit-uri doresc”. Pe viior, speră să acceseze și fonduri europene cu care să își poată susține business-ul.
Business-uri care merg și în pandemie
Dar să luăm și o afacere mai amplă și de notorietate în piață – locațiile familiei Consulea, cunoscută pentru brandurile Zexe. Zexe Sofia, de exemplu, a făcut livrări și în perioada izolării și este singurul restaurant redeschis, Asta pentru că, spune Ana Consulea, are de mult timp clienți fideli care își iau mâncare și la pachet și restaurantul beneficiază și de terasă (chiar dacă targetul de vârstă e mai ridicat aici și oamenii nu mai ies ca inainte). Așadar, este totuși o afacere stabilă care funcționează. În schimb, restaurantul Amalgam, mai tânăr, deschis în noiembrie 2019, sub aceași brand, a fost închis în iunie.
“Fiind la început, neavând un public fidelizat, și neștiind, evident, cât durează pandemia, familia a considerat că e mai bine să îl închidă definitiv. Nu se vinde, nici nu se relochează. S-a pierdut, într-adevăr, investiția (100.000 euro fusese investiția inițială), dar s-a considerat că e mai bine așa decât să riscăm să nu își revină piața”, ne-a mai precizat Ana Consulea.
În ceea ce privește locațiile proprii ale Anei (recunoscută ca cel mai bun pastry chef din România, cu distincții la concursuri de profil) – Zexe Brasserie și Zelato – acestea merg foarte bine, ne-a spus ea. Au vaduri bune – Aviatorilor, respectiv Herăstru – public tânăr, care totuși iese, concepte funcționale – Zexe Brasserie este bistro și cofetărie, are și o mică terasă și beneficiază și de vecinătatea clădirilor de birouri din zonă, iar Zelato este o gelaterie atragătoare atât prin ineditul sortimentelor de înghețată, cât și prin design. De menționat că Zelato s-a deschis în plină pandemie, la începutul lunii iulie.