-

Unde puteți ieși de Sfânta Maria: grătare, brunch-uri, cine speciale

Dacă vreți să sărbătoriți Sfânta Maria în oraș, mai ales că va fi și într-o zi de sâmbătă și căutați ceva mai interesant (și gustos!), v-am făcut mai jos o listă de recomandări de evenimente organizate de restaurante.

Borș de pește, icre, scoici și grătare în parcul IOR

Bucătăria lu’ Pește IOR Parc are trei zile de preparate din pește și fructe de mare la discreție pentru 49.90 lei de persoană. Se va găti live în mijlocul naturii din parcul IOR, tot week-endul, de pe 14 august până pe 16 august.

Meniul include: borș de peste, salată de icre, humus de pește, salată de pește afumat, crochete de pește, macrou în crustă de mălai, sardine la plită, macrou la plită, scoici în sos de vin, paella plus chifle, mămăligă și usturoi. Așa că veți avea ce alege dacă sunteți iubitori de pește și fructe de mare.
Copiii sub 10 ani au intrarea liberă. Rezervări la tel.: 0735.582.698.

Aripioare, mici și muzică de București vechi La Mahala

În schimb, Bodega La Mahala din Centrul Vechi aduce în atenție aripioarele la grătar, dulci-picante, glazurate – pe care le puteți consuma nelimitat la prețul de 25 de lei. Pentru copii nu va trebui să plătiți. Dar nu doar aripioare veți putea comanda pentru că din meniul restaurantului aveți ce alege – de la mici și cotelete, la saramură și sarmale și multe alte preparate românești. Muzica de Bucureşti vechi, cu romanțe, balade şi alte melodii “de mahala” vă va însoți masa.

Muzică live și mâncare italiană la Trattoria I Butteri

Și Trattoria I Butteri (str. MIhai Eminescu nr. 188) are sâmbătă în meniu muzică live, cu Strada Pogo, pe lângă o serie de preparate propuse pentru meniul de sărbătoare.

Iată și ce veți putea savura: gustare – trio de bruschette arancini caprese, paste – pappardelle bolognese, felul doi – pui cu funghi porcini pe pat de spanac, desert – cheesecake.

Prețul meniului este de 79 lei / persoană. Rezervări la trattoriaibutteri@gmail.com. Petrecerea începe de la ora 19.30.

Brunch-uri, la alegere

Expirat Halele Carol vă așteaptă pe terasa umbrită, în week-end, căci, zic cei de aici, doar unde se duc obiceiurile noastre de noapte când nu mai au unde să iasă, altundeva decât pe timp de zi?

Din meniu: pizza Pizza Gică Petrescu (cașcaval afumat, sos de roșii, cârnați de la Sergiana, ceapă verde, muștar, mărar –  35 lei, sandwich ciabatta “la plancha” cu scrambled eggs, prosciutto cotto, roșii, castraveți, salată verde, ketchup – 28 lei, omletă la cuptor cu ciuperci, spanac, mozzarella și rosii cherry cu foccacia  28 lei, frigănele din pâine cu maia, ouă, lapte, zahăr brun, piersici și afine proaspete – 25 lei plus o serie de băuturi din care vă puteți alege.

Brunch-ul se servește între orele 12:00 și 16:00, atât la bucătărie cât și la bar, dar puteți rămâne și după, comandând din meniul standard. Preparatele se comandă individual. Informații pe pagina de facebook Expirat.

Și Point (str. Eremia Grigorescu 10) îți menține programul de brunch de week-end, sâmbătă și duminică. Meniul conține, de regulă, multe feluri de ouă – poșate, moi, Croque Madame, asortate cu tot felul de brânzeturi și legume, tacos, steak-uri, salate, pancakes.

Toate sunt disponibile cu prețuri individuale, de la 25 lei porția, între orele 11.00-16.00. Rezervări și detalii despre meniul complet la tel.: 0748.291.815 și pe instagram: @pointarthub.

Cină la Apus de Soare cu Adi Hădean: miel dobrogean copt în pâine, plăcinte, gustări și vin

Dacă ajungeți la mare, o seară gastronomică se întâmplă la restaurantul Apus de Soare – Hotel Scandinavia, Mamaia. Adi Hădean și echipa sa gătesc mielul dobrogean copt în pâine, plăcințele umplute cu brânză, feluri cu legume și multe altele, iar vinul bun le va însoți.

Meniul serii cuprinde:  4 antreuri reci vegetariene, 1 antreu cald cu pește sau fructe de mare, 4 feluri de carne, 3 garnituri vegetariene, 1 desert – minimum 13 feluri diferite, preparate, garantează cei de aici,  cu ce e mai bun și proaspăt din piață.

Accesul se face cu rezervare la tel.: 0752.243.809. Evenimentul are loc atât pe 14 august, cât și pe 15 august, de la ora 19:00. Preț: 220 lei / persoană, cu un welcome drink inclus.