-În bucătărie

Rețete de gogonele murate la butoi cu varză, castraveți sau pepene

Gogonele murate la butoi! Onoarea umplerii unui butoi întreg cu gogonele le revine gospodinelor care stau la curte și au la dispoziție o cămară sau un beci, unde își pot păstra pe tot parcursul iernii deliciile murate. Dat fiind că butoiul este mult mai mare decât un borcan, pe lângă gogonele se mai pot adăuga și alte legume precum varză roșie, varză albă, castraveți, ceapă.

  • Rețetă de gogonele murate la butoi asortate cu varză albă, varză roșie și castraveți
  • Rețetă de gogonele murate la butoi asortate cu pepene

La rețetele de gogonele murate la butoi contează foarte mult să se facă un calcul corect al cantității de apă și de sare, care se adaugă peste gogonele, în funcție de mărimea butoiului. Pentru a prepara saramura pentru gogonelele murate la butoi va fi nevoie de 1 lingură de sare la 1 litru de apă. Este important de punctat că sarea folosită trebuie să fie mare, grunjoasă și obligatoriu neiodată, în caz contrar, iodul din sare va înmuia murăturile.

Se recomandă ca butoiul să fie spălat și opărit înainte de a se pune murăturile, eliminându-se astfel bacteriile și microbii care pot altera gustul și calitatea murăturilor.

Dacă vă doriți ca murăturile asortate la butoi să prindă o culoare rozalie, puteți adăuga varză roșie sau sfeclă roșie la murat. Legumele se pot adăuga după preferințe. Cantitatea nu este relevantă și nici modul de combinare a legumelor, însă butoiul trebuie să fie umplut până la capac.

Mai jos vă prezentăm o rețetă de murături asortate la butoi conține cantitatea de legume necesară pentru un butoi de aproximativ 25-30 de litri.

Rețetă de gogonele murate la butoi asortate cu varză albă, varză roșie și castraveți

Ingrediente:

  • 1 varză albă
  • 1 varză roşie
  • 1.5 kilograme de gogonele
  • 3 kilograme de castraveţi
  • 4-5 morcovi
  • 2 căpăţâni de conopidă
  • 1 căpăţână de usturoi
  • 2 mere sau gutui tăiate felii (opțional)
  • 1.5 kilograme de ceapa
  • 1 legătură mare cu frunze de ţelină
  • 1 legătură mare de leuştean
  • 3-4 bucăţi de hrean
  • 1 pachet de piper boabe
  • ardei iuţi
  • mărar uscat
  • cimbru uscat
  • sare mare

Mod de preparare:

  1. Se spală toate legumele în apă rece.
  2. Se taie legumele astfel: varza în felii mari, morcovii în rondele, fructele (merele și gutuile) în felii, hreanul în fâșii, ceapa se taie mărunt, iar conopida se desparte în buchețele.
  3. Șe așează în butoi astfel: întâi mărarul și cimbrul, apoi varza, ceapa, usturoiul, morcovii, hreanul și se adaugă fructele peste care se pun ardeii iuți. Se completează cu un strat de gogonele și castraveți după care se completează cu morcovi, conopidă şi, din nou, ardei iuţi. Se adugă legume până se umple vasul, scrie retete.unica.ro. 
  4. Când butoiul este plin se presară piperul boabe şi se acoperă cu frunze de ţelină şi leuştean.
  5. Se pregătește saramura prin dizolvarea unei linguri de sare într-un litru de apă și se toarnă peste murături până acestea sunt perfect acoperite.
  6. Se pune o farfurie peste murături pe care se așează o greutate astfel încât legumele să stea în lichid.
  7. Se acoperă butoiul cu murături cu un prosop și se ține la temperatura camerei aproximativ 6 zile până se acrește.
  8. După acaestă perioadă, butoiul cu murături se acoperă cu capacul și se depozitează într-un loc răcoros.

Rețetă de gogonele murate la butoi asortate cu pepene

Ingrediente:

  • castraveți
  • gogonele
  • conopidă
  • lubenițe mici (opțional)
  • varză albă
  • Varză roșie (opțional)
  • sfeclă roșie
  • țelina
  • ceapă
  • usturoi
  • 3-4 mere si/sau gutui (optional)
  • morcovi (optional)
  • hrean proaspăt și rădăcină
  • bețe de mărar uscat
  • cimbru uscat
  • ardei iute
  • frunze de țelina și rădăcină
  • frunze și crenguțe de vișin
  • frunze de dafin
  • piper boabe (opțional: boabe de mustar, boabe de ienibahar
  • sare

Mod de preparare:

  1. Legumele se spală bine cu apă rece.
  2. Morcovii, hreanul și rădăcina de țelină se curăță și se taie felii grose.
  3. Ceapa se decojeste și se taie peștișori.
  4. Se așează pe fundul butoiului câteva tije de țelină și se completează cu un strat de legume.
  5. Se adaugă cimbru și mărar, 2-3 căței de usturoi, câteva felii de ceapă, țelină, ardei iute, frunze de vișin și hrean.
  6. Se continuă cu un strat de legume și pe acest principiu se merge până ce butoiul s-a umplut.
  7. Se pune apa la fiert în cantitatea necesară și se adaugă sarea pentru saramură.
  8. Se adaugă în apa clotită 1 lingură de piper boabe la aproximativ 10 litri de apă și se adaugă foile de dafin.
  9. Saramura se lasă la răcit până ce devine călduță și se toarnă peste murăturile din butoi.
  10. Se adaugă crenguțe de mărar și vișin pentru a împiedica legumele să se ridice deasupra lichidului.
  11. Se pune o greutate deasupra apoi se închide capacul și butoiul se depozitează într-un loc răcoros.
  12. Durează între 2 săptămâni și o lună până se murează.